Administraţia de ocupaţie rusă a centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei a asigurat sâmbătă că nu a fost planificată deocamdată nicio evacuare a angajaţilor de la acest sit după anunţul unor evacuări parţiale în zonă, în plină aşteptare a unei ofensive ucrainene.
„În prezent, nu este necesară evacuarea angajaţilor uzinei şi a locuitorilor oraşului (Energodar, unde se află uzina). Rămâneţi calmi”, a transmis într-un comunicat Iuri Cerniciuk, directorul centralei nucleare desemnat de autorităţile ruse, transmit sâmbătă agențiile AFP și Agerpres. „Nu aveţi de ce să vă faceţi griji. Toate reactoarele (centralei) sunt oprite”, a adăugat el.
În urmă cu o zi, oficialul regional instalat de Moscova, Evgheni Baliţki, a anunţat o evacuare parţială a 18 localităţi aflate sub ocupaţie rusă din regiunea Zaporojie, în special la Energodar.
Potrivit lui Baliţki, aceste evacuări „provizorii” vizează în primul rând copiii cu părinţii lor, vârstnicii şi invalizii, pacienţii din spitale care se confruntă cu înmulţirea, potrivit acestuia, a bombardamentelor ucrainene din ultimele zile.
Autorităţile ruse plănuiesc să evacueze în jur de 70.000 de persoane din localităţile din regiune, potrivit unui alt oficial al administraţiei de ocupaţie, Andrei Kozenko, citat de agenţia TASS.
Centrala nucleară Zaporojie, controlată de armata rusă din martie 2022, este situată pe malul râului Nipru, care în această zonă desparte cele două tabere. Ea a fost vizată de mai multe ori de tiruri, ceea ce i-a făcut pe unii să se teamă de producerea unei catastrofe.
În toamna anului trecut, autorităţile de ocupaţie ruse au anunţat evacuări similare în regiunea Herson, cu puţin timp înainte de declanşarea unei ofensive care a permis armatei ucrainene să preia controlul asupra capitalei regionale care fusese ocupată până atunci de forţele ruse.