Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) susțin că Vladimir Putin a propus un armistițiu de trei zile, între 8 și 11 mai, nu pentru a pune capăt luptelor, ci pentru a evita eventuale atacuri ucrainene în timpul festivităților prilejuite de Ziua Victoriei. Conform evaluării publicate luni, Kremlinul vrea să evite imaginea rușinoasă a unui război activ în fața demnitarilor străini invitați la Moscova.
Totodată, ISW atrage atenția că Rusia folosește condițiile vagi ale încetării focului ca instrument de presiune asupra Ucrainei, încercând să o forțeze să accepte un armistițiu sau să riște să fie percepută negativ în Occident. Analiștii susțin că tacticile lui Putin sunt oportuniste și urmăresc consolidarea avantajului militar și diplomatic al Rusiei.
Imagine: ilustrativă, sursa (https://hotnews.ro/de-ce-vrea-vladimir-putin-de-fapt-un-armistitiu-de-trei-zile-analiza-expertilor-1959389)