Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă astăzi la reuniunea Ecofin, unde va prezenta colegilor europeni pachetul fiscal adoptat recent de Guvern. Vizita este esențială, întrucât România riscă retrogradarea ratingului suveran la categoria „junk” dacă măsurile nu sunt considerate credibile. Un astfel de scenariu ar duce la scumpirea împrumuturilor și la o scădere a investițiilor străine. Comisia Europeană analizează, de asemenea, dacă eforturile fiscale sunt suficiente pentru a evita suspendarea fondurilor europene.
În acest context tensionat, agențiile de rating intensifică supravegherea asupra României. După vizita Fitch din iunie, urmează o nouă evaluare din partea Standard & Poor’s, iar în perioada 14-15 iulie va ajunge la București și Céline Gauer, coordonatoarea PNRR din partea Comisiei Europene. Primele concluzii privind stabilitatea financiară a României vor fi comunicate în lunile august și septembrie.
Imagine: Alexandru Nazare, sursă: (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ministrul-finantelor-prezinta-noile-masuri-la-bruxelles-o-agentie-de-rating-vine-la-bucuresti-3316539)