Ministerul Economiei, condus de Radu Oprea (PSD), a atenționat Guvernul că adoptarea Ordonanței de urgență privind noile taxe din industria jocurilor de noroc, înainte de notificarea Comisiei Europene, ar putea să o facă inaplicabilă în caz de litigiu, se arată în avizul dat de Minister în 4 octombrie, cu o zi înainte ca actul să fie adoptat de Guvern. Ministerul a prezentat și cum va fi afectată financiar Loteria Română de noile taxe.
De ce este nevoie de notificarea prealabilă a Comisiei Europene. Riscul este în caz de litigiu
Ministerul Economiei subliniază în avizul dat la Ordonanța de urgență privind jocurile de noroc faptul că actele normative care conțin reglementări tehnice trebuie notificate Comisiei Europene, aspect prevăzut în legislația UE, așa cum s-a întâmplat și cu actuala ordonanță care reglementează jocurile de noroc – OUG 77/2009.
- „De asemenea, având în vedere faptul că OUG nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost notificată Comisiei Europene (notificarea 2009/0417/RO) în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2015/1535, considerăm că orice modificare a actului normativ menționat necesită parcurgerea procedurii de notificare, conform prevederilor Directivei (UE) 2015/1535.
- În acest context, vă informăm că actele normative care conțin reglementări tehnice, adoptate fără respectarea procedurii de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1535 sunt inaplicabile şi devin inopozabile terților, în caz de litigiu, conform jurisprudenţei Curţii de Justiție a Uniunii Europene.”, subliniază Ministerul Economiei în avizul obținut de HotNews.ro.
HotNews.ro a solicitat atât ministrului Economiei, Radu Oprea, cât și Guvernului, să precizeze dacă a fost notificată Comisia Europeană înainte de adoptarea acestui act normativ și vom reveni cu răspunsuri imediat ce le vom primi.
Loteria va avea pierderi semnificative și va fi nevoită să renunțe la pariurile mutuale
Același aviz prezintă și impactul noilor taxe asupra jocurilor de noroc organizate de Loteria Română, analiză făcută la nivelul companiei de stat.
Prin adoptarea noilor taxe se va genera o creștere a cheltuielilor Loteriei cu peste 5,74 milioane de euro anual, dar și renunțarea la anumite activități.
- „De menționat este faptul că în contextul acestor majorări de taxe, activitatea de pariuri mutuale va trebui închisă, întrucât pe acest segment de joc se va genera o creștere a cheltuielilor cu 52,16%, respectiv cu 80.850 euro anual”, se arată în document.
Pariurile mutuale sunt acele pariuri în cadrul cărora premiul se distribuie participanţilor declaraţi câştigători proporţional cu numărul variantelor câştigătoare deţinute de fiecare dintre aceştia, organizatorul fiind implicat doar în procesul de colectare a taxelor de participare şi de distribuirea sumelor stabilite cu titlul de premii, potrivit Loteriei Române.
Simularea Loteriei Române mai arată că prin aplicarea noilor taxe, în condițiile menținerii nivelului veniturilor înregistrate în anul 2023, s-ar genera pierderi semnificative pentru companie, de peste 431.300 lei anual.
Ordonanța jocurilor de noroc, adoptată de Guvern: Taxe mai mari, operatorii – obligați să aibă sediul social în România și alcoolul este interzis
Guvernul a adoptat joi, 5 octombrie, ordonanța de urgență care stabilește taxe mai mari pentru industria jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locații, majorarea garanțiilor depuse de companii și obligația operatorilor de a avea sediul social în România. „Scopul este evident – pentru ca taxele și impozitele să fie colectate în țară.”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
- „Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare și de exploatare a jocurilor de noroc care se plătesc anual, precum și a taxelor speciale și a garanțiilor depuse de companiile din acest domeniu.”, a declarat Mihai Constantin la finalul ședinței de Guvern.
Acesta a spus că „proiectul care a fost pus în transparență de Ministerul de Finanțe a fost aprobat ca atare în sedința de Guvern.”