Antreprenorul american Sam Altman, director și fondator al companiei OpenAI, care a creat robotul conversațional ChatGPT, nu investește doar în inteligență artificială, ci și în carne artificială.
Altman se numără printre investitorii care au participat acum la o rundă de investiții de 30 de milioane de dolari acordată startup-ului britanic Uncommon, specializat în producția de alimente pe bază de carne artificială, relatează sursa.
Mai exact, Uncommon produce în laborator „șuncă” și „burtă de porc”, dintr-o materie asemănătoare cu carnea.
Problema acestui startup este că, deocamdată, nici Marea Britanie, nici Uniunea Europeană nu au autorizat comercializarea pentru consum a cărnii „crescute” în laborator, însă investitorii pariază pe termen lung.
Startup-ul Uncommon a fost fondat, în anul 2017, sub numele de Higher Steaks, de către antreprenoarele Ruth Henry și Benjamina Bollag. Compania urmează să construiască o fabrică-pilot la Cambridge.
Sam Altman a investit acum în acest startup prin intermediul fondului de investiții Apollo, pe care l-a fondat alături de fratele său, Max. Runda de finanțare de 30 de milioane de dolari a fost condusă de mari fonduri de investiții, ca LowerCarbon și Balderton.
Și fondatorul Microsoft, Bill Gates, a investit într-un startu care produce carne în laborator: Memphis Meats.
Startup-urile care produc alternative la hrana convențională susțin că astfel își propun să reducă poluarea cauzată de procesele din agricultură și să pună capăt cruzimii față de animalele din ferme.