Activista iraniană în exil, Masih Alinejad, cunoscută pentru eforturile sale în promovarea drepturilor femeilor, a salutat vestea morții președintelui iranian, afirmând că acesta a fost parte a unui regim nedemocratic, responsabil pentru reprimarea protestelor din ultimii ani, transmite sursa.
„Ebrahim Raisi, președintele Republicii Islamice Iran, cunoscut de noi, iranienii, sub numele de Măcelarul din Teheran, a încetat din viață! A fost pierdut într-un tragic accident de elicopter”, a scris activista Masih Alinejad pe platforma X.
„De ce aș ascunde bucuria mea când mulți tineri iranieni, în special femeile care au fost victime ale represiunii în timpul protestelor, împărtășesc clipuri de dans și bucurie la aflarea veștii despre moartea sa? Regimul său a trimis asasini la New York pentru a încerca să mă ucidă, dar eu sunt în viață și voi continua să vorbesc despre moartea sa”, a completat Alinejad.
„Noi, iranienii, vom continua să luptăm pentru libertate, democrație și demnitatea noastră până în ziua în care vom scăpa de @khamenei_ir și de dictatura religioasă”, a adăugat activista, referindu-se la Ayatollahul Ali Khamenei.