Pe 5 martie 2026, pe scena de la Sala Palatului este programat un gala-concert internațional de balet dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Evenimentul este organizat de structurile ARS Gratia Regalia și Asociația Literati, iar invitații principali anunțați sunt soliști ai Teatrului Bolșoi din Rusia — Evghenia Obrazțova și Semion Ciudin.
Organizatorii promovează ideea „arta dincolo de politică”. Totuși, o privire asupra biografiilor și conexiunilor protagoniștilor sugerează că politica nu apare pe afiș, dar rămâne prezentă în context.
Evghenia Obrazțova: prim-balerină conectată la verticala de stat
Obrazțova este una dintre cele mai cunoscute balerine ale Rusiei contemporane, artistă emerită a Federației Ruse și prim-balerină a Teatrului Bolșoi din 2012. Până în 2022, cariera ei a fost puternic internațională, cu apariții pe scene precum La Scala, Opera din Paris, Londra și New York.
După invazia pe scară largă, ea:
– nu a părăsit Rusia;
– nu a făcut declarații publice împotriva războiului;
– a continuat să lucreze în teatrul de stat;
– a evoluat în Sevastopolul ocupat, la festivalul „Hersones” (2022–2023).
În 2023, Ucraina a inclus-o pe lista de sancțiuni.
Soțul balerinei, Andrei Korobțov, este autorul unor memoriale de stat de mari dimensiuni, inclusiv Memorialul soldatului sovietic de la Rjev. El:
– a semnat, la 27 februarie 2022, o declarație de susținere a „operațiunii militare speciale”;
– a primit un premiu de stat al Federației Ruse în 2024, la Kremlin;
– lucrează în proiecte finanțate prin structuri asociate politicilor militar-istorice ale Rusiei.
În această interpretare, Obrazțova nu este prezentată ca o artistă „independentă”, ci ca parte a unui mediu integrat financiar și simbolic în sistemul statului. Tăcerea despre război este descrisă ca o modalitate de a păstra statutul, iar aparițiile în Crimeea ca participare la legitimarea culturală a ocupației.
Semion Ciudin: artistul „tăcut” ca piesă într-o strategie de influență
Biografia lui Ciudin are un profil internațional — Seul, Zürich, premii și apariții externe — iar din 2011 este una dintre figurile Teatrului Bolșoi. Spre deosebire de alți artiști ruși, nu este cunoscut pentru declarații politice sonore, însă acțiunile sale după 2022 sunt prezentate ca relevante:
– apariții regulate în Sevastopolul ocupat (2023–2025);
– participare la evenimente pentru copiii militarilor ruși;
– participare la festivalul „Avem nevoie de Diaghilev” (2025), organizat cu sprijinul unor structuri de diplomație culturală rusească;
– turnee în țări care au rămas deschise cooperării cu teatrele de stat ruse.
Textul îl descrie drept un exemplu de „loialitate tăcută”: fără discursuri politice, dar cu participări repetate la evenimente considerate parte a strategiei de influență culturală. Prezențele pe teritorii ocupate sunt interpretate ca o contribuție la imaginea unui „trai cultural normal” sub jurisdicție rusă.
Alis Minou: cum o balerină româncă a ajuns asociată cu promovarea unei țări ostile
Nucleul organizatoric al proiectului este Alis Minou, balerină și producătoare din România. După 2022, ea ar fi rămas unul dintre principalii organizatori ai aparițiilor în România ale soliștilor de la Bolșoi și Mariinski.
În 2024, un „Gala-concert al baletului rusesc” organizat de ea a provocat proteste. Evenimentul a fost mutat de la Opera Națională la Sala Palatului, iar referirile la teatrele de stat ruse au fost reduse pe afișe, deși componența artistică a rămas predominant rusească. Textul mai menționează colaborări anterioare cu artiști cunoscuți pentru sprijinul public acordat Kremlinului.
Numele ei a fost asociat și cu dispute interne privind folosirea resurselor Operei Naționale din București pentru proiecte comerciale private, ridicându-se problema amestecului dintre instituție publică și business privat.
Minou își prezintă activitatea ca „construire de punți culturale”, însă autorul argumentează că, în actualul context, aceste punți funcționează asimetric: oferă scenă europeană unor artiști din sistemul cultural de stat al Rusiei fără solicitarea unei poziții publice sau a unei distanțări de agresiune. În esență, ar fi vorba despre facilitarea revenirii prezenței culturale ruse în spațiul UE.
O „modelare” a prezenței culturale ruse în Europa
Textul reunește concluziv câteva idei:
– Obrazțova este prezentată ca parte a unei familii integrate în sistemul ideologic al statului rus.
– Ciudin este descris ca participant „tăcut” la programe culturale din teritorii ocupate.
– Minou apare ca manager care le asigură constant accesul pe scene europene.
În această logică, nu ar fi un cumul întâmplător, ci un model în care cultura de stat a Rusiei primește platformă în UE, contextul politic este minimalizat, iar responsabilitatea este înlocuită cu formula „arta în afara războiului”.
De ce contează în contextul aniversării Brâncuși
Autorul subliniază un posibil contrast: Brâncuși este un simbol al libertății creatoare și al unui drum individual în afara centrelor imperiale. Când numele lui devine parte a unui eveniment cu artiști asociați, direct sau indirect, cu statul agresor, apare un disconfort.
Întrebarea formulată nu este dacă acești artiști au dreptul să danseze, ci dacă o scenă europeană poate ignora contextul războiului, al ocupației și al propagandei de stat. În această perspectivă, gala de la București devine nu doar un act artistic, ci și un test pentru organizatori, sponsori și politica culturală europeană — iar răspunsul ar ține de o alegere de valori, nu de muzică.