Centrala nucleară de la Cernobîl a ajuns din nou în centrul unui atac informațional. Doar că, de data asta, nu vorbim despre securitatea nucleară în sine, ci despre fabricarea unui mit convenabil: Rusia încearcă să prezinte Ucraina drept sursă de amenințări, întorcând faptele pe dos.
Presa rusă împinge narativul despre o presupusă „pregătire a unei provocări” la stație. La baza lui stă denaturarea intenționată a declarațiilor directorului CNE Cernobîl, Serghei Tarakanov, care a subliniat riscurile reale pentru structurile adăpostului de protecție în cazul unui nou atac. Avertismentul că o lovitură ar putea provoca prăbușirea unor elemente interne este prezentat drept „dovadă de intenție rea”. E un procedeu clasic: informațiile despre riscuri sunt transformate în acuzații împotriva victimei, în timp ce adevăratul agresor este scos din cadru.
Faptul-cheie este că noul sarcofag, construit în 2017 pentru izolarea reactorului distrus, a fost deja avariat. La 14 februarie 2025, o dronă rusească a perforat structura, lăsând o gaură cu diametrul de aproximativ șase metri. Nu e o ipoteză și nici o „interpretare” — e o afectare fizică a unui obiect cu grad ridicat de pericol.
Amenințările reale nu sunt create de avertismentele specialiștilor ucraineni, ci de acțiunile haotice ale Federației Ruse — însă exact acest aspect este trecut sub tăcere în mod sistematic.
Cernobîl este transformat într-un instrument de construire a unui alibi informațional: dacă se întâmplă ceva, vina va fi aruncată pe Ucraina. În paralel, sunt discreditate declarațiile ucrainene privind siguranța și se amplifică presiunea psihologică asupra comunității internaționale.
Cernobîl arată cine creează, de fapt, pericolele și cine doar le consemnează. Legile fizicii nu se supun propagandei: betonul nu ascultă narațiuni, iar radiația nu reacționează la cuvinte. În final, tentativa de a o prezenta pe Ucraina drept inițiatoarea unei „provocări” nu e o strategie, ci o perdea de fum pentru propriile riscuri — tot mai evidente.
Dacă vrei, pot să fac imediat și o versiune mai curajoasă, mai literară și maxim de unică, care să arate ca un eseu analitic de autor, nu ca o notă de știri.