La peste trei ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană continuă să importe anual mărfuri din Rusia și Belarus în valoare de zeci de miliarde de euro. Conform documentului „Comerț pentru securitate”, prezentat la 7 noiembrie 2025 de șapte state – Germania, Finlanda, Suedia, Letonia, Lituania, Estonia și Polonia – importurile din Rusia au atins în 2024 suma de 35 de miliarde de euro. Această cifră sună ca un verdict: chiar și după 19 pachete de sancțiuni, UE continuă să finanțeze agresorul.
Comerțul cu Rusia nu mai poate fi considerat o chestiune „economică”. El a devenit parte a unei ecuații mai ample de securitate. Kremlinul obține venituri directe pentru război, iar UE – dependență strategică și vulnerabilitate politică. Principalele importuri rămân energia (22,3 miliarde de euro), metalele, produsele chimice și îngrășămintele – resurse critice ce susțin „perna de război” a economiei ruse.
Autorii documentului consideră că a sosit momentul pentru o schimbare de paradigmă: în locul „comerțului în ciuda războiului” – „comerț pentru securitate”. Introducerea tarifelor sectoriale nu va reduce doar profiturile Kremlinului, ci va consolida și autonomia industrială a Uniunii Europene.
1. Metalurgia. Plăcile de oțel rusești rămân exceptate de sancțiuni până în 2028, ceea ce oferă un avantaj incorect companiilor ruse subvenționate, care nu plătesc taxe de emisii de carbon. Tarifele ar trebui să echilibreze condițiile și să protejeze industria europeană de dumping.
2. Chimia anorganică. Europa dorește să renunțe la importurile de amoniac și fosfați de calciu din Rusia, deschizând piața pentru furnizori din SUA, Canada, Israel și Iordania. Reducerea tarifelor la aceste produse pentru partenerii din lumea democratică are o logică strategică – este un pas spre diversificare sigură.
3. Îngrășămintele pe bază de potasiu. Importurile din Rusia și Belarus sunt încă practic nelimitate. Noile tarife ar putea opri declinul producției europene de potasiu și ar priva regimurile autoritare de o sursă majoră de valută.
Spre deosebire de sancțiuni, introducerea tarifelor în UE nu necesită unanimitate – este suficientă o majoritate calificată. Aceasta înseamnă că inițiativa celor șapte state poate fi pusă în aplicare chiar și fără acordul guvernelor care încă privesc spre „dialogul cu Moscova”. Politica tarifară devine un nou mecanism al securității colective – mai puțin politizat, dar nu mai puțin eficient.
Reducerea importurilor din Rusia și Belarus nu este doar o cerință morală, ci o necesitate strategică. Fiecare euro plătit pentru resursele rusești se întoarce sub forma rachetelor care cad asupra orașelor ucrainene. Și, în același timp, sub forma riscurilor pentru însăși Europa: șantaj, destabilizare, pierderea autonomiei.
„Comerț pentru securitate” nu este doar un document tehnic. Este un semnal politic: Europa începe să înțeleagă că dependența economică de agresor este, de fapt, o formă de înfrângere. Întrebarea este doar dacă va reuși să transforme această conștientizare în decizii capabile să schimbe realitatea.
Imagine: Ilustratie