Generația păcii într-o țară care trebuie să învețe din nou să se apere: alegerea Germaniei în fața amenințării ruse

Germania se confruntă cu un paradox pe care mult timp a încercat să îl evite. Țara vrea să aibă o armată mai puternică, mai mulți rezerviști și capacitatea de a reacționa independent la amenințările militare. Însă o parte a generației care ar trebui să stea la baza acestui sistem nu vrea să aibă nimic de-a face cu el.

La 25 septembrie, mii de elevi germani au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva serviciului militar. Organizatorii au anunțat participarea a peste 45.000 de persoane în aproximativ 100 de orașe, deși cifrele oficiale ale poliției din unele localități au fost considerabil mai mici.

Pentru participanți, este în primul rând un protest împotriva serviciului militar obligatoriu și a examinărilor medicale obligatorii. Dar pentru Germania, ceea ce se întâmplă are o semnificație mai profundă.

Țara încearcă să se pregătească pentru o lume în care securitatea nu mai poate fi considerată ceva garantat. În același timp, o parte importantă a tinerilor continuă să trăiască de parcă această lume ar fi garantată pentru totdeauna.

Germania reintroduce ceea ce abandonase cândva

După încheierea Războiului Rece, Germania și-a redus treptat capacitățile militare, iar în 2011 a suspendat serviciul militar obligatoriu.

Acum Berlinul se îndreaptă în direcția opusă.

Din 1 ianuarie 2026 funcționează un nou sistem de serviciu militar. Acesta păstrează deocamdată principiul voluntariatului, însă bărbații sunt supuși înregistrării militare obligatorii și examinării medicale. Din 2027, examinarea obligatorie se va aplica bărbaților născuți în 2008 și ulterior. Dacă numărul voluntarilor va fi insuficient sau situația de securitate se va deteriora, Bundestagul va putea adopta o lege privind introducerea așa-numitei „obligații militare în funcție de necesități”.

Obiectivul Berlinului este să ajungă până în 2035 la peste 260.000 de militari activi și aproximativ 200.000 de rezerviști.

Prin urmare, Germania nu pregătește o simplă creștere simbolică a armatei. Este vorba despre restructurarea întregului sistem de apărare.

Și tocmai aici apare conflictul cu societatea.

Libertatea devine invizibilă atunci când durează prea mult

Un tânăr german născut deja în secolul XXI a crescut într-o țară în care războiul era perceput ca istorie sau ca o problemă a altor state.

S-a obișnuit cu libertatea de circulație în Europa. Cu posibilitatea de a studia, munci și construi o carieră fără amenințarea mobilizării. Cu competiția politică, instituțiile democratice și dreptul de a critica deschis autoritățile.

Toate acestea par firești.

Dar tocmai aici se află pericolul.

Cu cât un om trăiește mai mult în siguranță, cu atât îi este mai ușor să perceapă securitatea ca pe o stare naturală, nu ca pe rezultatul eforturilor statului, alianțelor și societății.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a distrus această iluzie pentru milioane de europeni. El a demonstrat că, în secolul XXI, un stat poate încerca în continuare să distrugă independența unei țări vecine prin forță, să îi ocupe teritoriile și să îi impună propriile condiții politice.

De aceea, întrebarea care se aude astăzi în Germania sub forma „de ce trebuie să merg eu în armată?” are inevitabil și o altă parte:

cine va apăra dreptul acestei persoane de a refuza serviciul militar dacă statul care îi garantează acest drept va dispărea?

Amenințarea nu începe cu tancuri la frontieră

Pericolul pentru statele europene nu arată neapărat ca o invazie imediată.

Mai întâi se schimbă atmosfera politică. Apoi scade disponibilitatea societății de a susține cheltuielile pentru apărare. Apare convingerea că cedările în fața agresorului ar putea elimina definitiv amenințarea. În același timp, scade sprijinul pentru statul care s-a confruntat primul cu agresiunea.

Aici devine important contextul politic german.

La 24 septembrie 2026, fracțiunea AfD a prezentat în Bundestag o propunere prin care cerea ca Ucrainei să nu îi fie oferite garanții militare, să fie exclusă perspectiva aderării sale la UE și să fie redus sprijinul financiar și militar german pentru Ucraina, cu excepția ajutorului umanitar, până când Kievul va fi pregătit pentru „negocieri de pace serioase” cu Rusia.

Aceasta este o poziție oficială documentată a partidului și nu reprezintă o caracterizare a tuturor alegătorilor săi.

Dar semnificația ei depășește cadrul unui singur document parlamentar.

Pentru că disputa nu se referă doar la sprijinul pentru Ucraina.

Ea privește modul în care Germania trebuie să perceapă amenințarea rusă și prețul pe care este dispusă să îl plătească pentru prevenirea unui viitor conflict.

Ucraina a arătat prețul renunțării la iluzii

Experiența Ucrainei este deosebit de relevantă aici.

Înainte de invazia pe scară largă, mulți oameni din Europa puteau considera un război de amploare pe continent aproape imposibil. Pentru Ucraina, această convingere s-a încheiat la 24 februarie 2022.

După acel moment, problema apărării a încetat să mai fie una teoretică.

S-a demonstrat că independența nu înseamnă doar un drapel, o constituție și recunoaștere internațională. Independența există atât timp cât statul este capabil să ia propriile decizii și să le apere.

Atunci când această capacitate dispare, se schimbă mult mai mult decât linia frontului.

Sunt amenințate autonomia politică, instituțiile, economia, libertatea de alegere și drepturile cetățenilor.

De aceea, pentru Germania, experiența ucraineană nu este o poveste străină. Ea arată ce se poate întâmpla atunci când un stat se confruntă cu un adversar dispus să folosească forța pentru a modifica ordinea politică.

Rusia nu trebuie să ocupe Germania pentru a-i influența deciziile

Este important să nu cădem în simplificări.

Nu se poate afirma că Germania va ajunge inevitabil sub ocupație rusă dacă o parte dintre tineri nu dorește să servească în armată. Nu există niciun motiv să considerăm că fiecare persoană care se opune recrutării ajută în mod obiectiv Rusia.

Există însă un risc mai realist.

Slăbirea capacității de apărare poate limita spațiul pentru decizii independente ale statului.

Dacă o țară consideră orice pregătire militară drept periculoasă, reduce sprijinul pentru aliați, își diminuează pregătirea pentru un posibil conflict și, în același timp, se confruntă cu forțe politice care propun reducerea sprijinului pentru Ucraina și apropierea de Moscova, mediul strategic se schimbă treptat.

De aceea, problema serviciului militar în Germania nu poate fi analizată separat de problema securității europene.

Cea mai mare greșeală este să consideri că capitularea începe cu capitularea

Statele își pierd rareori libertatea printr-o singură decizie.

Uneori, societatea începe pur și simplu să considere amenințarea lipsită de importanță.

Apoi cheltuielile pentru apărare sunt percepute ca inutile. Sprijinul pentru aliați devine „problema altora”. Serviciul militar este considerat un sacrificiu fără sens. Rezistența în fața agresiunii este descrisă drept o escaladare inutilă.

În etapa următoare apare convingerea că este mai simplu să negociezi cu un adversar mai puternic.

Fiecare pas în parte poate părea rațional.

Problema apare atunci când suma acestor decizii face statul mai slab exact în momentul în care se confruntă cu o presiune serioasă.

Acest lucru nu înseamnă că Germania trebuie automat să introducă recrutarea obligatorie sau că orice tânăr trebuie să devină militar. Dezbaterea privind forma serviciului militar este o parte normală a unei societăți democratice.

Dar o societate democratică trebuie să răspundă sincer și la o altă întrebare: ce este dispusă să facă pentru a păstra însăși democrația?

Germania nu alege doar între serviciul militar și refuzul acestuia

Astăzi, tinerii germani protestează împotriva armatei.

Mâine, Germania va trebui să decidă cum trebuie să arate modelul său de apărare, câte resurse este dispusă să aloce securității și cât de departe este pregătită să meargă pentru apărarea aliaților.

Aceasta este o alegere mult mai amplă decât problema recrutării.

Poți fi împotriva serviciului militar obligatoriu și, în același timp, să susții o armată puternică. Poți considera necesar sprijinul pentru Ucraina fără să îți dorești să devii militar. Poți cere diplomație și, simultan, să susții existența unei capacități suficiente de apărare, astfel încât diplomația să nu se transforme în negocieri purtate dintr-o poziție de slăbiciune.

Libertatea de a alege presupune existența alegerii.

Dacă statul își pierde într-o zi capacitatea de a-și apăra propriile decizii, și spațiul pentru alegerile individuale începe să se restrângă.

Tocmai de aceea, protestele din Germania nu reprezintă doar un conflict între elevi și guvern pe tema serviciului militar.

Ele sunt simptomul unei întrebări europene mai ample: este pregătită generația care nu a cunoscut niciodată războiul să apere sistemul datorită căruia nu a cunoscut niciodată războiul?

Răspunsul la această întrebare va avea consecințe mult dincolo de Bundeswehr.

Pentru că, dacă societățile europene vor să își păstreze drepturile, independența și modul de viață cu care s-au obișnuit, va trebui să decidă dacă sunt pregătite nu doar să se bucure de libertate, ci și să își asume o parte din responsabilitatea pentru protejarea ei.