Povestea vicepreședintei Parlamentului European, Pina Picierno, depășește cu mult tema siguranței personale a unui politician. Vorbim despre o practică sistemică de presiune, pe care Rusia o folosește tot mai deschis împotriva celor care nu doar sprijină Ucraina, ci și demontează consecvent narațiunile Kremlinului chiar în inima Uniunii Europene.
Publicația franceză *Le Monde* din 19 decembrie 2025 a consemnat doar ceea ce, în mediile de expertiză, era deja cunoscut: amenințările anonime, campaniile de ură și nevoia de protecție sporită devin „noua normalitate” pentru politicienii pro-ucraineni din UE. Nu e o întâmplare și nici un incident izolat – este o piesă dintr-o strategie hibridă.
Rusia încearcă tot mai puțin să convingă – și tot mai mult să sperie. Amenințările la adresa Pinei Picierno se încadrează logic într-un model în care frica este folosită ca instrument de influență politică. Scopul e simplu: să împingă oamenii spre autocenzură, să le reducă vizibilitatea publică, să le erodeze încrederea în propria poziție.
Un risc aparte este că astfel de acțiuni nu există în izolare. Intimidarea politicienilor are loc în paralel cu atacuri cibernetice, operațiuni informaționale și răspândirea dezinformării. Împreună, ele produc presiune nu doar asupra unor persoane, ci asupra procesului decizional din UE, în ansamblu. Există motive serioase să credem că aceste atacuri psihologice țintite sunt coordonate cu implicarea serviciilor speciale ruse și au mandat politic de la Moscova.
În acest context, sprijinul pentru Ucraina nu este un gest de solidaritate, ci o chestiune de securitate proprie a Europei. Ucraina este cea care ține în frâu sursa amenințărilor pe care UE deja le resimte parțial: diversiuni informaționale, atacuri cibernetice, subminarea încrederii în instituțiile democratice. Presiunea asupra eurodeputaților pro-ucraineni este o încercare de a slăbi acest scut din interior.
Dacă intimidarea începe să „funcționeze”, există riscul ca deciziile din Parlamentul European să fie luate sub influența fricii, nu a voinței alegătorilor. Într-un asemenea scenariu nu câștigă doar Kremlinul – pierde însăși democrația europeană. Mai mult, o înfrângere a Ucrainei sau slăbirea sprijinului pentru Kiev ar întări narațiunea rusească potrivit căreia „Occidentul e slab și incapabil”.
Protejarea Pinei Picierno și a altor politicieni pro-ucraineni nu este o chestiune privată a serviciilor de securitate. Un atac asupra unei singure figuri este un semnal de mobilizare pentru toți cei care se opun influenței ruse. De aceea, răspunsul trebuie să fie colectiv: de la protecție sporită pentru procesele electorale și politice, până la o contracarare mai dură a operațiunilor hibride.
Rusia arată că este dispusă să folosească tot arsenalul – de la amenințări și șantaj, până la mituiri și lobby. Uniunea Europeană ar trebui să răspundă nu cu tăcere și prudență excesivă, ci cu o concluzie clară: apărându-i pe cei care sprijină Ucraina, Europa se apără pe ea însăși.