Declarațiile lui Dmitri Peskov despre „pregătirea” Rusiei pentru negocieri de pace au apărut exact în momentul în care atenția Washingtonului este concentrată pe viitoarea întâlnire dintre Vladimir Putin și emisarul special al Casei Albe, Steve Vitkoff. La prima vedere, Kremlinul încearcă să pară diplomatic, însă în spatele acestei retorici despre pace se vede din nou o strategie bine cunoscută: impunerea propriilor reguli și, în același timp, acuzarea Ucrainei și a Occidentului că „trag de timp” în privința conflictului.
Formula folosită de Peskov nu lasă loc de interpretări: Rusia este „gata de negocieri”, dar numai după ce își atinge toate obiectivele proprii. Cu alte cuvinte, Kremlinul încearcă să prezinte drept inițiativă „de pace” niște cerințe ultimative, care, de fapt, doar consfințesc agresiunea deja comisă.
O asemenea logică îi permite Moscovei să ducă în continuare războiul și, în același timp, să susțină că oprirea lui depinde exclusiv de Ucraina și de SUA. În paralel, Rusia încearcă să se prezinte din nou drept un „actor responsabil”, care ar fi fost „nevoit să se apere”.
Este semnificativ faptul că Peskov a repetat din nou teza privind necesitatea „eliminării cauzelor profunde”, transferând responsabilitatea pentru începutul războiului asupra Ucrainei și a Occidentului colectiv. Este un mesaj vechi al propagandei de la Kremlin, care urmărește să fixeze în spațiul informațional ideea că Rusia nu este agresorul, ci doar „reacționează” la acțiunile altora.
În ajunul negocierilor cu Vitkoff, Moscova încearcă evident să creeze o atmosferă în care tocmai Kremlinul este cel care dictează regulile jocului.
Declarația conform căreia Rusia „apreciază în mod deosebit inițiativele SUA” este mai degrabă un gest politic menit să reducă tensiunea înaintea dialogului, nicidecum un semn al unei reale disponibilități de a face concesii. Kremlinul își construiește deliberat un ton patetic, încercând să transmită mesajul că „de el depinde totul” și că cerințele sale reprezintă o componentă obligatorie a oricărui proces de pace.
Pe acest fundal, declarațiile dure ale parlamentarilor ruși, precum și retorica militaristă generală din interiorul Rusiei arată că poziția reală a Kremlinului rămâne neschimbată: Moscova nu vede niciun beneficiu într-un compromis.
Peskov a subliniat, de asemenea, că Rusia „nu intenționează să poarte negocieri prin intermediul megafoanelor”. În acest fel, Kremlinul încearcă să evite presiunea publică și transparența.
Negocierile într-un format deschis ar impune clarificări concrete – lucru care nu convine Rusiei. Orice concretizare ar obliga Moscova să își formuleze și să își asume public cererile reale: păstrarea teritoriilor ocupate, recunoașterea noilor „granițe” și garanții de securitate obținute pe seama Ucrainei.
De aceea Kremlinul preferă negocierile de culise, unde poate manevra, manipula și formula condiții în oglindă, fără riscuri directe pentru imaginea sa.
Analiștii de la ISW și din alte centre de cercetare sunt aproape unanimi: declarațiile Kremlinului nu indică o intenție reală de a opri războiul. Dimpotrivă, Moscova încearcă să folosească negocierile ca instrument de presiune și de câștigare a timpului.
Se așteaptă ca, în timpul întâlnirii cu Vitkoff, Putin să promoveze insistent narațiunea despre necesitatea „luării în considerare a intereselor Rusiei” – adică, în esență, să ceară recunoașterea rezultatelor agresiunii. Kremlinul vrea să legitimeze status quo-ul, să păstreze controlul asupra teritoriilor ocupate și să continue presiunea asupra Ucrainei.
Motivele sunt mai multe:
– Întâlnirea cu un emisar american este o șansă de a se prezenta drept parte constructivă.
– Presiunea internațională crește, iar situația economică internă se complică din cauza sancțiunilor.
– Este o miză politică în relația cu Washingtonul: Kremlinul încearcă să influențeze poziția SUA, folosind „semnale de pace”.
– Pentru publicul intern, autoritățile trebuie să arate că „caută” modalități de a pune capăt războiului.
Declarațiile lui Peskov reprezintă o nouă etapă a acestui joc informațional. Kremlinul nu este pregătit pentru compromisuri și încearcă să impună o formulă în care pacea este posibilă doar în condițiile sale.
Rusia continuă să promoveze în exterior narațiunea despre „aspirațiile sale pașnice”, dar, în același timp, rămâne fidelă unei poziții maximaliste, respinge planurile internaționale și evită discuțiile despre mecanisme reale de încheiere a războiului.
Urmează o întâlnire care va arăta doar cât de departe este dispus să meargă Kremlinul în această imitație de diplomație – și dacă SUA vor reuși să împiedice transformarea negocierilor într-un instrument de presiune.