În pofida menținerii formale a regimului de sancțiuni, sportivii ruși revin treptat pe arena internațională. La finalul lunii ianuarie, presa rusă a relatat că Centrul de Pregătire Sportivă al echipelor naționale ale Federației Ruse a publicat o listă de atleți care ar urma să fie admiși la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, găzduite de Italia — cu condiția confirmării așa-numitului „statut neutru”.
Competițiile vor avea loc la Milano și Cortina d’Ampezzo, între 6 și 22 februarie. Oficial, este vorba despre sportivi individuali, care nu reprezintă statul. În realitate — despre primul pas sistemic spre demontarea sancțiunilor sportive împotriva unei țări agresoare.
Sancțiunile în sport, ca formă de responsabilitate
Suspendarea sportivilor ruși și belaruși după începerea invaziei la scară largă în Ucraina nu a fost un act de discriminare, ci o reacție logică și justificată a comunității internaționale. În acest context, sportul s-a transformat într-un instrument de presiune — alături de sancțiunile economice, diplomatice și culturale.
Jocurile Olimpice nu au existat niciodată într-un vid „în afara politicii”. Ele au reflectat mereu valorile comunității internaționale și disponibilitatea ei de a reacționa la încălcări flagrante ale dreptului internațional. Absența Rusiei de la Jocuri a fost o formă de pedeapsă pentru agresiune, nu o limitare a drepturilor unor atleți izolați.
„Statutul neutru” ca un compromis în favoarea agresorului
Pentru Kremlin, revenirea sportivilor ruși în competițiile internaționale nu este o sarcină sportivă, ci una profund politică. Participarea la evenimente globale permite construirea unei iluzii de normalizare și a unei ieșiri treptate din izolare.
În această logică, neutralitatea este doar o etapă intermediară. Obiectivul final al Moscovei rămâne neschimbat: revenirea completă a drapelului și imnului Federației Ruse în competițiile internaționale. Însuși faptul admiterii, chiar fără simbolistică națională, este folosit ca „dovadă” că lumea „a obosit de sancțiuni” și e gata de concesii.
Efectul informațional contează mai mult decât rezultatul sportiv
Chiar și fără steag, sportivii ruși devin o piesă din propaganda internă. Pentru publicul din Rusia, asta va fi prezentat ca simbol al „rezistenței”, al „recunoașterii forței” și al unei victorii asupra izolării.
Astfel, sportul se transformă într-un nou front al războiului informațional. Neutralitatea din protocoalele internaționale este transformată, în narațiunea propagandistică, în „dovada” unui revanșism geopolitic.
Argumentul umanitar și riscurile lui ascunse
În ultima perioadă, tot mai multe instituții sportive internaționale, inclusiv CIO, invocă ideea că sportivii nu ar trebui să răspundă pentru acțiunile guvernelor lor. La prima vedere, poziția pare umană. Însă ignoră o realitate-cheie: în Rusia, sportul este parte a sistemului de stat, strâns legat de structurile de forță, propagandă și ideologia oficială.
Relaxarea sancțiunilor creează un precedent periculos: o țară agresoare începe să scape treptat de responsabilitate fără să-și schimbe comportamentul. Asta subminează încrederea în sancțiuni ca instrument de descurajare și alimentează sentimentul de impunitate.
Dimensiunea ucraineană: o chestiune de dreptate
Admiterea sportivilor ruși are un efect deosebit de dureros pentru Ucraina. Atleții ucraineni se pregătesc în condiții de război: infrastructură sportivă distrusă, pierderi în rândul antrenorilor și colegilor, amenințări permanente la adresa siguranței.
Pe acest fundal, revenirea reprezentanților statului-agresor pe scena internațională arată ca o nedreptate profundă. Subminează principiile de solidaritate și egalitate pe care, cel puțin formal, se bazează mișcarea olimpică.
Situația legată de admiterea sportivilor ruși la Olimpiada de iarnă din Italia evidențiază un trend îngrijorător: trecerea treptată de la izolarea fermă a agresorului la compromisuri care, în final, lucrează în favoarea lui.
Dacă sancțiunile pot fi ocolite în timp, fără încetarea războiului, ele își pierd sensul. Iar odată cu el — și încrederea în instituțiile internaționale menite să apere nu doar sportul, ci și principiile de bază ale ordinii internaționale.