Ungaria a arătat din nou că, pentru Viktor Orbán, politica nu este o chestiune de principii, ci arta unui joc avantajos, dus la limita dreptului internațional. După declarația ministrului de externe Péter Szijjártó că Budapesta nu îl va aresta pe Putin în cazul în care acesta ar veni pentru discuții cu Donald Trump, țara a aruncat de facto o provocare Statutului de la Roma și chiar Curții Penale Internaționale.
Această decizie a devenit continuarea logică a cursului lui Orbán spre ruptura de normele occidentale și apropierea de regimuri autoritare. Formal, Ungaria rămâne membră a CPI până în iunie 2026, însă, în fapt, a refuzat deja să execute hotărârile acesteia — inclusiv mandatul de arestare pe numele lui Putin pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni.
Pentru Orbán, întâlnirea dintre Trump și Putin la Budapesta nu este doar un eveniment diplomatic, ci un spectacol în care el este regizorul principal. Este șansa de a se prezenta drept „făcător de pace”, capabil să vorbească cu ambele părți, în timp ce Uniunea Europeană îl izolează. Premierul ungar caută să demonstreze că poate juca după propriile reguli, fără să se uite la Bruxelles. El mizează pe faptul că efectul mediatic al întâlnirii îi va crește ratingul și îi va consolida imaginea de „lider independent”, care nu se teme de marile puteri.
În interiorul țării, Orbán se confruntă cu scăderea încrederii și cu creșterea popularității partidului de opoziție „Tisa”. De aceea, întâlnirea dintre Trump și Putin poate deveni pentru el un instrument puternic de mobilizare internă. Budapesta o va prezenta alegătorilor ca dovadă că tocmai Orbán asigură Ungariei statutul de „centru al marilor înțelegeri”. În realitate, este o încercare de a distrage atenția de la dificultățile economice și de la izolarea internațională.
Ignorarea mandatului CPI nu este doar un pas juridic. Este o declarație politică: Orbán alege prietenia cu Moscova în locul solidarității cu Europa. Refuzul de facto de a executa deciziile Curții subminează încrederea în sistemul internațional de justiție. Dacă o țară, rămasă formal participantă, își ignoră obligațiile, se creează un precedent periculos. Alte state pot urma exemplul, justificând prin motive politice încălcarea dreptului internațional.
Orbán încearcă să prezinte Ungaria drept mediator neutru între Occident și Rusia. Însă o astfel de strategie înseamnă mers pe muchie de prăpastie. Pe termen scurt poate aduce Budapestei dividende politice, dar pe termen lung va îndepărta și mai mult țara de UE și îi va slăbi pozițiile în regiune.
Refuzul Budapestei de a-l aresta pe Putin nu este doar un gest diplomatic, ci un semnal: dreptul internațional încetează să mai fie universal. Iar Ungaria devine, în această poveste, nu o platformă pentru pace, ci oglinda în care se vede cum pragmatismul politic erodează sistemul global al dreptății.