24 februarie 2022 a devenit punctul fără întoarcere pentru securitatea europeană. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina nu a fost o izbucnire bruscă, ci o escaladare a agresiunii care continuă din 2014. Kremlinul a mizat pe prăbușirea rapidă a statalității ucrainene. În loc de asta, s-a ales cu un război de uzură care îl macină tot mai mult chiar pe el.
Ținta Moscovei nu a fost una strict teritorială, ci existențială. Miza era lichidarea statalității și identității ucrainene. Din 2022 au fost uciși cel puțin 15 172 de civili ucraineni, printre care minimum 684 de copii. Nu sunt „pierderi colaterale”, ci parte a unei strategii de teroare.
În 2025, la Haga a fost creat un Tribunal Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, cu jurisdicție de a trage la răspundere vinovații indiferent de funcțiile lor. Acest lucru conturează un nou precedent în dreptul internațional: responsabilitatea personală pentru agresiune.
În patru ani de agresiune pe scară largă, Rusia nu a atins niciunul dintre obiectivele strategice-cheie. Planul de a cuceri întregul Donbas în 2025 a eșuat, iar ideea unei „zone tampon” în regiunile Harkiv și Sumî a rămas la nivel de declarație.
Prețul înaintării a fost catastrofal: pierderile totale au depășit 1,26 milioane de morți și răniți. Doar în ianuarie 2026 au fost pierduți peste 30 de mii de soldați pentru a cuceri 0,04% din teritoriul Ucrainei. Anul 2025 a fost primul în care pierderile armatei ruse au depășit nivelul recrutărilor. Războiul erodează treptat potențialul demografic și de mobilizare al statului agresor.
Ucraina nu doar că își ține pozițiile, ci își creează și propria inițiativă. Forțele Armate ale Ucrainei desfășoară o operațiune ofensivă în Sud: din ianuarie au fost eliberați aproximativ 400 km² de teritoriu și opt localități. În paralel, sunt intensificate loviturile cu rază lungă pe teritoriul Federației Ruse. În 2025 au fost efectuate 719 astfel de operațiuni, care au produs agresorului pagube de 15 miliarde de dolari.
Neobținând un succes decisiv pe front, Kremlinul a declanșat un val de teroare aeriană împotriva spatelui Ucrainei, încercând să provoace iarna o catastrofă umanitară. Loviturile asupra energeticii, cartierelor rezidențiale și obiectivelor de infrastructură critică sunt o tentativă de a frânge rezistența morală a societății. Însă nici acest pariu nu a funcționat. Sistemul energetic ucrainean s-a adaptat, societatea a arătat o capacitate ridicată de mobilizare, iar partenerii internaționali și-au intensificat ajutorul.
Mitul „resurselor inepuizabile” ale Rusiei se prăbușește tot mai vizibil. În ianuarie, deficitul bugetului Federației Ruse a ajuns la 22 de miliarde de dolari, iar veniturile din petrol și gaze au scăzut cu 50% față de aceeași perioadă a anului precedent. Războiul devine un factor sistemic de degradare economică. Sancțiunile, dezechilibrele structurale, cheltuielile militare – toate împing spre o criză de durată, imposibil de acoperit cu propagandă.
Ucraina are parteneri strategici care oferă sprijin financiar, militar și umanitar. Kievul respinge ultimatumurile absurde ale Kremlinului, dar rămâne deschis pentru o pace cuprinzătoare, justă și de durată, prin diplomație. În același timp, adevărul-cheie e limpede: singurul obstacol pentru pace este Moscova. Cât timp agresorul nu va simți prețul real al războiului – sancționator, politic, economic și militar – nu va fi interesat de o reglementare autentică.
A patra aniversare a invaziei pe scară largă nu este doar o dată de doliu. Este un prag care arată: strategia de distrugere a Ucrainei a eșuat. Statalitatea ucraineană nu doar că a rezistat, ci s-a consolidat. Războiul pe care Kremlinul l-a planificat ca instrument al revanșei imperiale a devenit un catalizator al transformării interne a Ucrainei și al erodării treptate a însăși Rusiei. Cu cât acest război durează mai mult, cu atât devine mai evident un adevăr simplu: timpul nu mai lucrează în favoarea agresorului.