„Regimentul Nemuritor” ca instrument al mitului: de la moștenirea sovietică la războiul contemporan

Acțiunea „Regimentul Nemuritor”, desfășurată la Washington de susținători ai Rusiei cu simboluri sovietice și panglici „Sfântul Gheorghe”, nu a fost doar o manifestare de „memorie”. Ea a reprezentat o nouă încercare de a exporta narațiunea de stat rusă în spațiul internațional.

De această dată însă, imaginea nu a mai fost controlată. Activiștii ucraineni au spart monopolul informațional, răspunzând nu doar prin sloganuri, ci și printr-un simbol al realității actuale — sunetul sirenei de raid aerian în timp ce era interpretată „Katiușa”.

Acest contrast a scos la iveală esențialul: între memoria declarată și politica reală a Rusiei există o ruptură profundă.

Un mit construit, nu o comemorare autentică

Contrar percepției răspândite, „Regimentul Nemuritor” nu a fost niciodată o inițiativă civică neutră. Integrarea rapidă a acestei acțiuni în aparatul de stat rus a transformat-o într-un instrument de politică istorică centralizată.

Accentul este deplasat în mod deliberat:
nu pe tragedia și victimele celui de-al Doilea Război Mondial, ci pe cultul victoriei — așa-numitul „pobiedobesie”, unde triumful simbolic înlocuiește analiza critică a trecutului.

În acest cadru nu există loc pentru întrebări incomode:

• despre faptul că URSS a avut relații de cooperare cu Germania nazistă înainte de 1941;
• despre acorduri politice și economice și împărțirea sferelor de influență în Europa;
• despre contextul în care atacul Germaniei nu a fost complet imprevizibil, ci s-a produs pe fundalul unor înțelegeri anterioare.

În locul complexității istorice, se impune o formulă simplificată:
URSS — exclusiv eliberator, războiul — exclusiv eroism, victoria — legitimitate morală absolută.

Memoria ca instrument de acoperire

În acest sens, „Regimentul Nemuritor” funcționează nu ca un act de comemorare, ci ca un mecanism de eliminare a nuanțelor istorice.

Istoriile personale ale celor căzuți sunt transformate în decor pentru un mesaj politic amplu, iar tragediile individuale devin fundal pentru o narațiune de stat.

Diplomații ucraineni subliniază constant că această acțiune face parte dintr-un sistem propagandistic care instrumentalizează trecutul pentru a justifica prezentul.

Paradoxul prezentului: memoria versus noi victime

Contradicția devine evidentă în contextul actual. În timp ce în diferite țări sunt purtate portrete ale victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia desfășoară un război în care civili ucraineni mor zilnic.

Lovituri cu rachete asupra zonelor rezidențiale, atacuri cu drone, distrugerea infrastructurii — toate acestea reprezintă realitatea cotidiană a Ucrainei de astăzi.

În acest context, „Regimentul Nemuritor” capătă sensul unei inversiuni morale:

• invocarea memoriei, în timp ce sunt create noi pierderi;
• apelul la trecut pentru a legitima violența prezentului.

De ce este limitată acțiunea chiar în Rusia

Un alt detaliu semnificativ este faptul că, în Rusia, marșurile tradiționale ale „Regimentului Nemuritor” au fost în ultimii ani anulate sau mutate în format online.

Motivul nu ține doar de securitate. Există o teamă reală că oamenii ar putea ieși în stradă nu doar cu portrete din trecut, ci și cu imagini ale celor căzuți în războiul actual.

În acel moment, narațiunea oficială s-ar transforma radical — dintr-o celebrare a victoriei într-o reflecție asupra costului uman al prezentului.

O luptă pentru sensuri

Evenimentele de la Washington arată clar că „Regimentul Nemuritor” nu mai este despre trecut. Este despre controlul interpretării trecutului.

Reacția comunității ucrainene demonstrează că monopolul asupra memoriei poate fi contestat. Ea readuce în prim-plan sensul autentic al noțiunilor de „memorie” și „victimă”.

În condițiile în care războiul continuă, devine evident: memoria nu poate fi folosită ca instrument de propagandă, mai ales atunci când, sub acoperirea ei, se produc noi tragedii.

De aceea, fiecare astfel de acțiune în afara Rusiei nu este doar o simplă manifestație. Este un element al unui front informațional global, unde se decide ce va însemna memoria — și cine va avea dreptul să o definească.