Declarațiile premierului Slovaciei, Robert Fico, despre „cea mai profundă criză” a Uniunii Europene par mai degrabă nu un diagnostic al stării UE, ci o reflexie a alegerii politice interne a politicianului. Teza sa potrivit căreia Uniunea „știe doar să-i urască pe ruși” se înscrie într-o linie construită de mult: apelul la oboseala unei părți a societăților europene față de război, sancțiuni și decizii dificile.
Fico mută în mod conștient accentul de la cauzele problemelor actuale ale Europei către o explicație comodă a lor. Provocările economice, scăderea competitivității, dezbaterile complicate despre securitate și apărare — toate acestea propune să fie reduse la „lupta ideologică” și la o orientare excesivă spre SUA. Un astfel de abordaj descarcă de responsabilitate guvernele naționale care, ani la rând, au beneficiat de avantajele pieței comune și ale securității colective, dar nu s-au grăbit să investească nici în apărare, nici în suveranitatea tehnologică.
Critica dependenței Europei de Washington sună spectaculos, însă, rostită de un politician a cărui țară și-a construit timp de decenii securitatea exact în cadrul sistemului transatlantic, ea pare contradictorie. UE traversează într-adevăr o perioadă dificilă, dar nu este vorba despre pierderea capacității de a acționa, ci despre o tranziție dureroasă către un nou model — mai scump, mai puțin confortabil, dar mai onest, în condițiile unui război la granițele sale.
Teza despre „ura față de ruși” este un alt element de simplificare. Politica europeană de sancțiuni și sprijin pentru Ucraina nu este îndreptată împotriva unei naționalități, ci împotriva statului agresor și a regimului său. Confuzia deliberată dintre aceste noțiuni îi permite lui Fico să vorbească în limbajul protestului emoțional, ușor de înțeles pentru electorat, dar care nu apropie Europa de soluții reale.
Este remarcabil că, în timp ce critică sancțiunile și „lupta de idei”, premierul slovac cheamă simultan la dezvoltare economică, inovații și consolidarea apărării. Exact în această direcție se mișcă și UE, chiar dacă lent și cu dispute interne. Întrebarea este doar dacă unii lideri sunt pregătiți să participe la acest proces sau le este mai convenabil să joace rolul scepticilor, câștigând puncte politice pe seama retoricii antieuropene.
Afirmațiile lui Fico nu sunt atât un verdict pentru Uniunea Europeană, cât un simptom al rupturii interne și al luptei pentru influență în interiorul ei. UE este astăzi departe de ideal, dar rămâne un spațiu în care soluțiile se caută prin compromisuri, nu prin acuzații. Iar în acest sens, problema nu este „Europa incapabilă”, ci politicienii care preferă critica în locul responsabilității comune.