În sistemul de sprijin militar pentru Ucraina se conturează o nouă geografie. România se pregătește oficial să devină al doilea hub logistic-cheie al NATO pentru livrarea de armament și resurse militare către Forțele Armate ale Ucrainei. Deschiderea noului hub, planificată pentru ianuarie 2026, nu înseamnă doar extinderea infrastructurii, ci un pas strategic către un model de aprovizionare mai flexibil și mai rezilient.
Până acum, principala povară logistică a fost dusă de Rzeszów, în Polonia — un centru puternic, bine protejat, dar suprasolicitat. Crearea unui hub paralel în România reduce dependența critică de un singur traseu și crește rezistența întregului sistem de sprijin de pe flancul estic al Alianței. Practic, NATO construiește o rețea multivectorială, capabilă să funcționeze chiar și în cazul unor amenințări sau blocaje pe anumite direcții.
Cifrele comunicate de reprezentanții misiunii NSATU arată un nivel „industrial” al sprijinului: sute de mii de tone de încărcături militare, mii de coloane auto și vagoane feroviare, sute de zboruri. Nu mai vorbim despre pachete ocazionale de ajutor, ci despre un flux continuu de resurse, integrat în planificarea defensivă pe termen lung a Ucrainei.
Tipurile de livrări reflectă direct realitățile războiului modern. Apărarea antiaeriană, artileria, mijloacele antitanc și sistemele de război electronic rămân critice pentru descurajarea agresiunii ruse. Exact aceste categorii de armament susțin „coloana vertebrală” a rezilienței defensive a Ucrainei într-un conflict de durată și sub presiune permanentă din aer.
Hub-ul polonez nu își pierde importanța. Apropierea de granița ucraineană și nivelul său unic de protecție antiaeriană îl fac un element indispensabil al sistemului. În același timp, apariția nodului românesc marchează trecerea de la modelul „unui singur centru” la o arhitectură de securitate distribuită.
Deschiderea noului hub nu ține doar de depozite, aerodromuri și rute. Este și un semnal politic și militar: NATO nu se pregătește să reducă sprijinul pentru Ucraina, ci, dimpotrivă, investește în capacitatea ei de apărare pe termen lung. În această schemă, România nu mai este o periferie, ci un actor activ al securității europene.
În final, vorbim despre o etapă calitativ nouă a „războiului resurselor”, în care decisiv nu devine doar eroismul de pe front, ci și capacitatea aliaților de a asigura un spate stabil, protejat și scalabil.