Summitul jubiliar al Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat la începutul lunii septembrie în orașul chinez Tianjin, trebuia să fie un fel de „sărbătoare a multipolarității”. Beijingul a încercat să prezinte SCO ca un centru global de atracție în afara orbitei de influență occidentale. Totuși, în spatele pompei oficiale au ieșit la iveală contradicții și capcane geopolitice în care organizația s-a trezit prinsă.
China ca regizor principal
Pentru Xi Jinping, SCO nu este atât un bloc militar sau economic, cât un instrument politic de legitimare a Chinei ca lider al „Sudului Global”. Prin demonstrarea unei susțineri ample, Beijingul urmărește să fixeze imaginea unui centru alternativ de putere, capabil să contracareze „hegemonia Occidentului”.
Totodată, China evită să lege SCO de formate militare stricte — spre deosebire de NATO, organizația nu are mecanisme de apărare colectivă. Pentru Beijing, este mai ales o platformă diplomatică, unde chiar el dictează regulile jocului.
Rolul Rusiei: imagine versus realitate
Moscova a folosit summitul de la Tianjin pentru a arăta încă o dată „aliații” care, chipurile, nu au izolat-o după declanșarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei. Însă realitatea este alta: Rusia joacă un rol secundar. Kremlinul încearcă să convingă propria societate de un „progres strategic”, dar în fapt doar își accentuează dependența de China.
Mass-media rusă a promovat narațiunea unui „alianțe a dragonului, elefantului și ursului”, însă în practică interesele Moscovei, Beijingului și Delhului sunt adesea opuse.
Poziția Indiei: echilibru și autonomie
Delhi-ul manifestă, ca de obicei, o poziție dublă: pe de o parte, participă la summit și menține relațiile cu Rusia, pe de altă parte cooperează activ cu SUA și partenerii occidentali. Pentru India, SCO este mai degrabă un instrument de extindere a influenței în Asia Centrală, nu un adevărat bloc politico-militar.
Summitul din Tianjin a fost încă o scenă a „balansului” diplomatic: India s-a distanțat de retorica agresivă a Moscovei și Beijingului, dar nu a rupt complet cadrul de cooperare.
Percepția Occidentului
Analiști ai principalelor publicații occidentale (The Economist, Le Monde, Politico) subliniază că SCO seamănă mai mult cu un „club de discuții” decât cu un bloc eficient. În pofida dimensiunii participanților (peste 40% din populația globului), lipsa unor obiective comune și contradicțiile interne împiedică organizația să devină un concurent real al NATO sau UE.
Experții occidentali atrag atenția: Moscova încearcă să folosească SCO pentru a ocoli sancțiunile și a legitima colaborarea cu state marginalizate (Coreea de Nord, Iran), în timp ce China o vede ca pe un instrument de extindere a propriei influențe economice și politice.
Diferențe de narațiuni: China vs Rusia
Mass-media chineză a prezentat summitul într-un ton triumfalist, insistând pe „noua eră a relațiilor internaționale” și „criza Occidentului”. În același timp, propaganda rusă a împins ideea creării unui „bloc antioccidental”, deși mecanismele reale de cooperare rămân slabe.
Aceste diferențe arată că nici măcar între „aliați” nu există o viziune unitară asupra viitorului. Pentru China, SCO este un proiect global de imagine; pentru Rusia, un mod de a menține aparența unei susțineri internaționale.
Concluzie
Summitul de la Tianjin a demonstrat că SCO rămâne o platformă a simbolismului politic, dar nu devine o alternativă reală la structurile occidentale. Beijingul își consolidează controlul și își promovează agenda proprie, Moscova încearcă să arate că nu este izolată, iar India își apără autonomia.
În spatele declarațiilor frumoase se ascunde esențialul: lipsa unei strategii comune și a încrederii între participanți. SCO va continua să fie un club de schimb de declarații, fără a se transforma într-un instrument al forței colective.