Incidentul cu dronele rusești, care în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025 au încălcat spațiul aerian al Poloniei, a devenit cel mai amplu de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Reacția comunității internaționale a fost una ambiguă: Varșovia a declarat că a fost un atac intenționat și coordonat, NATO s-a limitat la consultări în baza articolului 4, iar președintele SUA, Donald Trump, a sugerat chiar că ar putea fi fost „o greșeală”. Pe acest fundal, o atenție deosebită atrage poziția premierului ungar Viktor Orbán, exprimată pe 12 septembrie la postul Kossuth Radio.
Pe de o parte, Orbán a condamnat fără echivoc incidentul, numindu-l „inacceptabil” și declarând „100% solidaritate cu polonezii”. El a subliniat parteneriatul istoric dintre cele două state și a numit Polonia „un adevărat prieten” al Ungariei. Acest accent pe prietenie nu este întâmplător: în ciuda schimbărilor din guvernul polonez, Orbán încearcă să păstreze relațiile strategice cu Varșovia, deoarece Polonia a fost mult timp aliatul Budapestei în conflictele cu Bruxelles.
Pe de altă parte, Orbán a folosit incidentul pentru a repeta teza sa principală: Ungaria „nu este implicată în război”, în timp ce polonezii sunt „până peste cap în el”. Această retorică se încadrează în linia sa politică tradițională — aceea de a distanța cât mai mult Ungaria de războiul ruso-ucrainean. Pentru audiența internă, aceasta este prezentată ca grijă pentru interesele naționale și protejarea țării de „un război străin”. Pentru audiența externă, este un semnal către Moscova că Budapesta va continua să evite pașii direcți în sprijinul Kievului.
La fel de relevant este și faptul că Orbán, de fapt, promovează narațiuni convenabile Kremlinului. El critică regulat ajutorul militar occidental acordat Ucrainei, susținând că acesta doar „prelungește războiul” și îndepărtează perspectiva păcii. „Pacea” în interpretarea sa înseamnă negocieri imediate cu Rusia, fără garanții de restabilire a integrității teritoriale a Ucrainei. Aceasta coincide cu logica rusă de „înghețare” a conflictului și de legitimare a status-quo-ului obținut prin forță.
Astfel, Orbán încearcă să jongleze între două dimensiuni. La nivelul simbolicii diplomatice, el arată solidaritate cu Polonia pentru a nu permite răcirea definitivă a relațiilor în Europa Centrală. Însă la nivelul mesajelor strategice, rămâne în siajul politicii de conciliere a Kremlinului.
Consecința acestui dublu joc este evidentă: Orbán subminează unitatea taberei occidentale, slăbind poziția comună a UE și NATO față de Rusia. Aceasta oferă Moscovei argumente suplimentare și spațiu de manevră, iar Ungariei — energie mai ieftină și capital politic în relația cu Kremlinul.
În același timp, pentru Polonia, declarațiile premierului ungar sună mai degrabă ca un gest diplomatic decât ca un sprijin real. În timp ce Varșovia cere de la aliați un răspuns cât mai dur la agresiune, Orbán continuă să promoveze ideea „oboselii de război” și a negocierilor imediate. În rezultat, el nu apare ca un partener pregătit pentru acțiuni solidare, ci ca un jucător care folosește criza pentru propriile dividende politice.