Fundația pentru o Societate Deschisă, organizația neguvernamentală fondată de miliardarul George Soros, intenționează să se retragă sau să lichideze o mare parte din activitățile sale din Uniunea Europeană pentru a se concentra pe alte locuri din lume, relatează sursa.
Potrivit unui email intern trimis angajaților fundației și obținut de jurnaliștii de la Reuters, decizia va însemna o reorientare a eforturilor organizației asupra unor politici interne ale UE în contextul unor provocări mai mari în alte părți ale lumii.
„În final, noua directivă strategică care a fost aprobată prevede retragerea sau lichidarea unor mari părți ale muncii noastre actuale din Uniunea Europeană, mutând eforturile noastre și alocarea resurselor către alte părți ale lumii”, notează emailul trimis angajaților.
„Această reorientare nu reflectă munca noastră din trecut și numeroasele contribuții aduse de personal de-a lungul anilor, ci mai degrabă este o decizie orientată către viitor și oportunități care urmează și care pot avea un impact semnificativ”, mai afirmă acesta.
Decizia vine după ce în luna iunie organizația a anunțat că George Soros, fondatorul său în vârstă de 93 de ani, va preda conducerea fundației către fiul său Alex și va concedia 40% din angajați ca parte a unei noi strategii globale.
Emailul obținut de Reuters nu a oferit detalii despre modul în care fundația își va realoca fondurile, dar un purtător de cuvânt al Fundației pentru o Societate Deschisă a dat asigurări că aceasta va continua să susțină ONG-uri din întreaga Europă.
Organizația fondată de George Soros spune că rămâne „dedicată” proiectului european
„Fundația pentru o Societate Deschisă își schimbă modul în care lucrăm, însă familia mea și FSD au susținut de mult timp proiectul european și rămânem dedicația acestuia”, a transmis Alex Soros, noul președinte al organizației, într-un răspuns remis agenției Reuters.
George Soros, un evreu ungar care și-a clădit averea în Statele Unite după ce a emigrat peste ocean după al Doilea Război Mondial, este cunoscut pentru promovarea ideilor liberale, democratice și a politicilor de susținere a migrației transfrontaliere.
El a câștigat în mod faimos peste un miliard de dolari în 1992 după un pariu pe piețele financiare împotriva lirei sterline.
Fundația pentru o Societate Deschisă, care gestionează în jur de 1,5 miliarde de dolari la nivel global, va continua de asemenea să finanțeze proiecte în Ucraina, Republica Moldova, Kîrgîzstan și Balcanii de Vest prin fundații naționale, a mai precizat purtătorul său de cuvânt.
„Noul model va viza acordarea majorității granturilor noastre unor proiecte specifice legate de oportunități, acesta urmând să fie stabilit în decursul următoarelor luni”, a adăugat purtătorul de cuvânt.