Papa Francisc a îndemnat miercuri credincioșii să se roage pentru „nobilul” și „foarte curajosul” popor chinez, în comentarii spontane făcute în timpul audienței sale săptămânale, relatează Reuters, conform sursei.
Relațiile dintre Vatican și China comunistă au fost tradițional tensionate, însă papa Francisc a prioritizat normalizarea relațiilor cu Beijingul, amintește agenția Reuters.
În 2022, Vaticanul a anunțat reînnoirea unui acord controversat și inițial secret cu Beijingul privind numirea episcopilor romano-catolici în China. Acesta a fost prelungit pentru a doua oară cu încă doi ani, după ce a fost încheiat pentru prima dată în 2018.
Acordul a încercat să atenueze vechile diviziuni din China continentală între credincioșii clandestini loiali papei și biserica oficială susținută de statul chinez, marcând pentru prima dată din anii 1950 recunoașterea papei ca lider suprem al Bisericii Catolice de ambele părți.