Sari la conținut

Poliția talibană a ars mai multe instrumente muzicale în Afganistan

Poliția talibană a „moralităţii” a ars mai multe instrumente muzicale în provincia Herat din vestul Afganistanului – relatează duminică ziarul italian La Stampa, citat de sursă.

Ştirea a fost dată de agenția de presă de stat Bakhtar, citându-l pe șeful Departamentului pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciului din Herat, șeicul Aziz al-Rahman al-Muhajir, care a spus că autoritățile au confiscat și au ars zeci de instrumente muzicale, deoarece ascultarea muzicii este interzisă.

Oficialul a definit difuzarea muzicii o formă de „corupție”, adăugând că muzica provoacă „înșelarea tinerilor și distrugerea societății”.

După revenirea la putere în august 2021, talibanii au interzis mass-mediei afgane să transmită orice fel de muzică. Recent, până și proprietarii saloanelor de nunți au primit ordin să nu difuzeze muzică, în timp ce mulți artiști și muzicieni afgani au cerut azil în țările occidentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!