Dezbaterile Curții Constituționale privind legea pensiilor speciale ale magistraților au fost întrerupte după ce patru judecători susținuți de PSD au părăsit ședința. Potrivit surselor Digi24, aceștia au cerut informații suplimentare de la Ministerul Justiției, în special un studiu de impact al proiectului, și au solicitat amânarea luării unei decizii până la primirea documentelor.
Cererea a fost respinsă de ceilalți membri ai CCR, care au susținut că dosarul conține deja toate datele necesare. Judecătorii care au ieșit din sală au invocat și o posibilă încălcare a legii de funcționare a Curții, potrivit căreia termenul ar trebui reprogramat dacă cel puțin trei membri cer acest lucru. După refuzul președintei CCR de a stabili un nou termen, aceștia ar putea lipsi și de la următoarea ședință, ceea ce ar duce la amânarea deciziei pentru luna ianuarie.
Imagine: ilustrativă, sursă: (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/de-ce-a-fost-suspendata-sedinta-ccr-privind-pensiile-speciale-ale-magistratilor-surse-3564357)