De ce au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024: explicațiile șefei CCR

Simina Tănăsescu, președintele Curții Constituționale

Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a explicat că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 s-a bazat pe trei motive majore: încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, afectarea dreptului candidaților de a fi aleși și nerespectarea regulilor privind finanțarea campaniei.

Potrivit acesteia, decizia nu a fost una ușoară, dar a fost luată în mod responsabil și în conformitate cu prevederile Constituției. Tănăsescu a subliniat că argumentele Curții au fost validate inclusiv de organisme internaționale, precum Comisia de la Veneția și Comisia Europeană.

Un element esențial în luarea deciziei a fost apariția unor informații noi, provenite din documente desecretizate, care au indicat posibile nereguli majore în campania electorală. Printre acestea, creșteri spectaculoase de popularitate fără cheltuieli declarate, aspect care a ridicat suspiciuni serioase privind corectitudinea procesului.

Decizia istorică a CCR a fost adoptată pe 6 decembrie 2024, în unanimitate, chiar în timpul desfășurării turului al doilea al alegerilor. În acel moment, în cursă se aflau Călin Georgescu și Elena Lasconi, iar ulterior s-a decis reluarea integrală a procesului electoral.

Contextul a fost amplificat de informațiile provenite din documente desecretizate ale Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care ar fi indicat o posibilă implicare externă în favoarea unui candidat, ceea ce a contribuit decisiv la invalidarea scrutinului.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!