Președintele României, Nicușor Dan, se va întâlni cu noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan

Președintele României, Nicușor Dan, se va întâlni cu noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan / depositphotos

Președintele României, Nicușor Dan, îl va primi joi, 30 iulie, la Palatul Cotroceni, pe noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan. Întâlnirea va reprezenta unul dintre primele contacte internaționale ale premierului moldovean după preluarea mandatului. Potrivit Administrației Prezidențiale, întrevederea va începe la ora 11:00.

Relatează AGERPRES.

În cadrul vizitei la București, Vasile Tofan va avea discuții și cu premierul interimar al României, Ilie Bolojan. Cele două părți urmează să abordeze dezvoltarea parteneriatului bilateral, cooperarea economică și continuarea sprijinului pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Noul Guvern al Republicii Moldova este în funcție din 21 iulie

Vasile Tofan a devenit prim-ministru al Republicii Moldova după ce, la 21 iulie, Parlamentul a acordat votul de încredere noului Cabinet de Miniștri. Numirea sa a fost susținută de 53 de deputați.

Noul Executiv este format din 16 membri, care coordonează activitatea a 14 ministere. După votul Parlamentului, premierul și miniștrii au depus jurământul în prezența președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Tofan îl înlocuiește pe Alexandru Munteanu

Omul de afaceri Vasile Tofan, în vârstă de 44 de ani, a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru de către Maia Sandu, după demisia lui Alexandru Munteanu, care, la 3 iulie, a anunțat că nu își mai poate continua mandatul din motive ce țin de propriile principii și convingeri.

Numirea noului premier face parte din procesul de reconfigurare a puterii executive, înaintea unei noi etape politice în Republica Moldova.

Economia și integrarea europeană, printre principalele priorități

La prezentarea programului de guvernare în Parlament, Vasile Tofan a declarat că activitatea Cabinetului său va fi orientată spre accelerarea dezvoltării economice, creșterea eficienței administrației publice și continuarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Potrivit acestuia, Guvernul intenționează să se concentreze pe soluții concrete pentru dezvoltarea economiei, modernizarea instituțiilor statului și implementarea reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!