Procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară, blocat temporar la Tribunalul București

Dosarul în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară a intrat într-un blocaj procedural la Tribunalul București, după ce judecătorii nu au reușit să ajungă la o decizie comună privind legalitatea rechizitoriului. Instanța a constatat existența unei divergențe, urmând ca analiza cauzei să fie reluată pe 9 februarie, în complet extins.

Magistrații tribunalului erau chemați să se pronunțe definitiv asupra contestației formulate de Călin Georgescu împotriva deciziei pronunțate anterior de Judecătoria Sectorului 1. Neînțelegerile dintre cei doi judecători au făcut însă imposibilă adoptarea unei soluții, situație care impune participarea unui al treilea magistrat pentru a debloca procedura.

Cauza se află în faza de cameră preliminară, etapă în care se verifică legalitatea trimiterii în judecată și a probelor administrate. În decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a decis că rechizitoriul este legal, a respins cererile și excepțiile formulate de inculpat și a dispus începerea judecății. Ulterior, Georgescu a contestat această hotărâre, iar dosarul a ajuns la Tribunalul București, care urmează să dea verdictul final asupra procedurii.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!