Senatul a votat definitiv legea care introduce serviciul militar voluntar pe timp de pace, destinat tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, femei și bărbați care nu au efectuat stagiul militar. Proiectul a fost adoptat cu 79 de voturi pentru și unul împotrivă și creează cadrul legal pentru pregătirea militară voluntară în România.
Programul presupune o instruire de până la patru luni, perioadă în care voluntarii beneficiază de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute. Cei care finalizează stagiul intră în rezerva operațională, putând fi mobilizați în situații excepționale, iar abandonarea programului atrage obligația de a returna sumele primite. Legea urmează să fie promulgată de președinte.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://www.realitatea.net/stiri/politica/legea-voluntariatului-militar-adoptata-definitiv-de-senat_6943a83fc4ba90764e4d8122)
