Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat în unanimitate poziția comună de negociere privind Republica Moldova și au convenit deschiderea Clusterului 6 – „Relații externe”. Deschiderea oficială a noii etape a negocierilor de aderare va avea loc pe 14 iulie, în cadrul celei de-a treia Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles.
Potrivit RFI.
Chișinăul consideră decizia un semnal important de susținere
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că decizia unanimă a statelor membre ale UE confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de Republica Moldova pe drumul către aderare.
Potrivit acesteia, țara continuă să avanseze în procesul de negociere datorită implementării reformelor necesare și beneficiază de sprijinul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
Delegația Republicii Moldova la conferință va fi condusă de premierul interimar Eugenia Osmochescu. După încheierea reuniunii este programată o conferință de presă comună, la care vor participa comisara europeană pentru extindere Marta Kos, ministrul irlandez pentru afaceri europene și apărare Thomas Byrne, precum și șefa delegației moldovene.
Parlamentul European cere accelerarea negocierilor
Decizia Consiliului Uniunii Europene a fost adoptată la doar câteva zile după ce Parlamentul European a aprobat raportul anual privind Republica Moldova și a solicitat deschiderea cât mai rapidă a tuturor clusterelor de negociere.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat că deschiderea unui nou cluster reprezintă o nouă confirmare a apropierii treptate a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. El și-a exprimat, totodată, speranța că în perioada următoare vor fi deschise negocierile și pentru celelalte clustere.
Negocierile cuprind 33 de capitole
Procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană include 33 de capitole de negociere, grupate în șase clustere tematice. Acestea acoperă principalele domenii ale legislației europene, de la valorile fundamentale și funcționarea instituțiilor statului până la piața internă și politica externă.
Primul cluster, „Valorile fundamentale”, a fost deschis la 15 iunie 2026, în cadrul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale desfășurate la Luxemburg.
Anterior, Marta Kos declara că Comisia Europeană intenționează să deschidă noi clustere de negociere pentru Republica Moldova și Ucraina chiar în cursul lunii iulie.
Negocierile oficiale de aderare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au început la 25 iunie 2024. Ulterior, țara a parcurs un proces de screening de 15 luni, destinat evaluării compatibilității legislației naționale cu acquis-ul comunitar, etapă obligatorie înaintea deschiderii negocierilor pe fiecare capitol în parte.




