Pe 29 iulie 2025, Curtea Supremă a Regatului Unit a pronunțat o decizie semnificativă, respingând definitiv apelurile miliardarului rus Evgheni Șvidler și ale omului de afaceri Serghei Naumenko, care au fost supuși sancțiunilor britanice în legătură cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Această hotărâre judecătorească nu reprezintă doar o nouă victorie a Londrei în lupta împotriva oligarhilor apropiați regimului lui Putin, ci și un precedent juridic important în dreptul sancțiunilor britanice după ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Cei doi antreprenori extrem de bogați, care și-au acumulat averile în Rusia și au avut legături strânse cu sectoarele energetic și financiar ale Federației Ruse, au încercat să convingă justiția britanică de „nevinovăția” lor. Ei au susținut că nu au nicio influență asupra Kremlinului, că nu participă în politică și că nu pot fi trași la răspundere pentru acțiunile guvernului rus. Principalul lor argument în apărare – „sunt în afara politicii” – a eșuat. Instanța nu a acceptat încercările de a se prezenta drept „victime apolitice”, subliniind că însăși proveniența capitalului, apartenența la cercul rușilor ultra-bogați și acceptarea tăcută a regulilor sistemului lui Putin fac ca astfel de persoane să fie parte din realitatea politică.
Judecătorii, cu o majoritate de patru la unu, au concluzionat că există o legătură rezonabilă și legală între sancțiuni și necesitatea de a exercita presiune asupra anturajului lui Putin. Nu este vorba doar de responsabilitate individuală, ci și de crearea unui precedent care să arate altor ruși bogați că legăturile cu Kremlinul au un preț. Mai mult, instanța a indicat clar că sancțiunile împotriva lui Șvidler pot încuraja și alți oameni de afaceri – precum Roman Abramovici – să se distanțeze de regim sau să contribuie la oprirea agresiunii rusești împotriva Ucrainei.
Evgheni Șvidler a declarat că sancțiunile i-au ruinat afacerile, i-au afectat familia și i-au limitat accesul la bunuri personale – inclusiv iahturi, proprietăți de lux și posibilitatea de a plăti școala privată a copiilor. Totuși, instanța a respins aceste argumente ca fiind secundare în raport cu interesele de securitate națională și politică de stat. În decizie se precizează clar că, dacă scopul sancțiunilor este oprirea războiului, acestea pot fi dure și de lungă durată.
Într-o hotărâre separată, Curtea Supremă a Regatului Unit a respins și apelul omului de afaceri Serghei Naumenko. Superiahtul său, în valoare de 44 de milioane de euro, a fost confiscat la Londra, iar el, asemenea lui Șvidler, a contestat sancțiunile, susținând că sunt nedrepte. Judecătorii au reafirmat că restricțiile financiare pot fi aplicate chiar și în cazul în care persoana în cauză nu participă direct la acțiuni militare sau nu ia decizii politice. Participarea la sistem este deja un motiv suficient pentru aplicarea presiunii.
Această decizie a devenit un precedent juridic esențial în practica sancționatorie a Regatului Unit de după Brexit. Curtea Supremă a recunoscut practic că guvernul britanic are autoritate supremă în chestiuni de politică externă și securitate națională, inclusiv dreptul de a stabili independent criteriile regimului de sancțiuni. Astfel, poziția Londrei s-a consolidat: orice apel al oligarhilor care speră la clemență va fi acum evaluat în contextul global al războiului și amenințărilor venite din partea Rusiei.
Este interesant de remarcat că practica instanțelor britanice este în deplină concordanță cu tendințele observate în Uniunea Europeană. Instanțele UE, inclusiv Tribunalul Uniunii Europene, resping regulat apelurile miliardarilor ruși, argumentând că sancțiunile au nu doar un rol punitiv, ci și unul strategic. Măsurile sancționatorii sunt justificate dacă urmăresc schimbarea comportamentului regimului sau a anturajului acestuia.
Din perspectiva ucraineană, această hotărâre este percepută ca un act de solidaritate internațională și o confirmare a seriozității intențiilor Occidentului în combaterea agresiunii ruse. Ucraina a subliniat în mod repetat că sancțiunile financiare trebuie să fie un instrument real de presiune, nu doar simbolic, capabil să forțeze schimbarea. Mai mult, partea ucraineană insistă ca activele înghețate ale oligarhilor ruși să fie utilizate pentru reconstrucția infrastructurii distruse și pentru sprijinirea populației afectate. Un exemplu elocvent este Roman Abramovici: autoritățile britanice continuă să analizeze posibilitatea de a redirecționa cele 3,2 miliarde de dolari obținute din vânzarea clubului de fotbal Chelsea către scopuri umanitare în Ucraina.
Decizia Curții Supreme a Regatului Unit stabilește o nouă normă juridică și politică. În condiții de război, neutralitatea nu mai poate servi drept scut, iar „apolitismul” nu te exonerează de responsabilitate. Dacă ți-ai făcut averea într-un sistem care finanțează războiul – faci parte din acel sistem. Sancțiunile financiare nu mai sunt privite doar ca un instrument economic – ele au devenit un mecanism strategic destinat opririi agresiunii și distrugerii bazei economice a regimului.
Prin urmare, respingerea apelurilor lui Șvidler și Naumenko nu este doar o hotărâre juridică, ci un semnal politic: Londra nu are de gând să slăbească strânsoarea. Regatul Unit demonstrează constant că capitalul asociat cu agresorul își pierde imunitatea, mai ales dacă proprietarii nu au o poziție clară față de război. Regimul de sancțiuni capătă amploare, iar orice tentativă de revanșă juridică este sortită eșecului.
Imagine: ilustrație, sursa: (https://radiochisinau.md/curtea-suprema-a-marii-britanii-a-decis-ca-suspendarea-parlamentului-de-la-londra-este-ilegala—95474.html)