Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat miercuri într-o vizită în Tanzania, a cerut iertare pentru atrocităţile comise de forţele coloniale ale ţării sale la începutul secolului trecut, transmite agenția AFP, citată de Agerpres și HotNews.
„Mă înclin în faţa victimelor dominaţiei coloniale germane. Şi, în calitate de preşedinte german, aş dori să cer iertare pentru ceea ce germanii i-au făcut să suporte aici pe strămoşii voştri’”, a declarat Steinmeier la Songea, locul unui masacru la începutul secolului al XX-lea.
Între 1905 şi 1907, trupele coloniale germane au masacrat, potrivit estimărilor istoricilor, între 200.000 şi 300.000 de membri ai Mai-Mai după o revoltă a acestora.
Steinmeier a evocat soarta lui Songea Mbano, un conducător al rebeliunii din epocă, spânzurat şi decapitat de germani împreună cu alţi 66 de luptători.
„Oricine în Germania ştie mai multe despre istoria colonială trebuie să fie oripilat de amploarea cruzimii. Îmi este ruşine! Îmi este ruşine de ceea ce soldaţii coloniali germani le-au făcut strămoşilor voştri”, a spus el în faţa descendenţilor şefului de trib, potrivit textului discursului difuzat de biroul prezidenţial din Germania.
Vizita în Tanzania întreprinsă de Steinmeier, a cărui funcţie este în mare parte onorifică, are loc simultan cu cea în Kenya a regelui Charles al III-lea, care a condamnat la rândul său abuzurile coloniale ale imperiului britanic.
Ce colonii a avut Germania în Africa
Imperiul colonial german, mai redus decât cele britanic şi francez, se întindea pe mai multe ţări africane, printre care Burundi, Rwanda, Tanzania, Namibia şi Camerun. El şi-a încetat existenţa după Primul Război Mondial.
Multă vreme, această responsabilitate a fost ocultată de războaiele mondiale şi de Shoah din secolul al XX-lea. Dar, în ultimele două decenii, Germania a început o muncă de memorie cu privire la trecutul său colonial.
Ea a restituit osemintele unor membri ai triburilor Herero şi Nama din Namibia, colonie germană între 1884 şi 1915, unde a recunoscut în mai 2021 că a comis un „genocid”.
„Trebuie să ne confruntăm cu această istorie spre a putea construi împreună un viitor mai bun”, a spus Steinmeier.
„Şi din acest motiv am venit aici, la Songea: pentru a aduce aceste istorii cu mine în Germania, pentru ca mai multe persoane în ţara mea să ia cunoştinţă despre ele. Ceea ce s-a petrecut aici este istoria noastră comună – istoria strămoşilor voştri şi istoria strămoşilor noştri în Germania”, a conchis preşedintele.