Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis marţi liderilor asiatici că poporul rus este mai unit ca oricând, aceasta fiind prima intervenţie publică internaţională a liderului de la Kremlin după revolta mercenarilor Wagner, din luna iunie, relatează sursa.
„Poporul rus este mai consolidat ca oricând”, a spus Putin în cadrul summitului prin videoconferinţă al Organizaţiei de Securitate de la Shanghai (OCS), for din care fac parte, printre alte ţări, China şi India.
„Cercurile politice şi întreaga societate din Rusia şi-au demonstrat în mod clar unitatea şi sentimentul de responsabilitate pentru soarta patriei atunci când au răspuns ca un front unit împotriva unei tentative de revoltă armată”, a adăugat liderul rus.
Discursul lui Vladimir Putin şi accentul pus pe unitatea Rusiei sunt menite să arate cât de dornic este liderul rus să înlăture orice dubiu legat de autoritatea sa la nivel mondial după revolta condusă de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, în luna iunie.
Revolta mercenarilor Wagner a creat o problemă de imagine pentru Putin
Pe 24 iunie, luptătorii Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov-pe-Don şi s-au îndreptat spre Moscova, în cea mai gravă provocare pentru Vladimir Putin de la obţinerea puterii în Rusia în 1999.
Revolta a fost dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
În discursul său, Vladimir Putin a afirmat că Rusia se va opune sancţiunilor şi „provocărilor” occidentale. El a adăugat că Moscova intenţionează să îşi extindă relaţiile cu celelalte ţări din OCS.
Comentariile sale vin după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat vinerea trecută că Iranul se va alătura OCS.
„La următoarea reuniune a Comitetului șefilor de stat (al OCS), care va avea loc la 4 iulie, va fi oficializată aderarea deplină a Iranului”, a declarat Lavrov presei de la Moscova.