Sari la conținut

Procurorul care conducea ancheta în legătură cu atacul asupra unui post de televiziune din Ecuador a fost asasinat în plină zi

Procurorul care conducea ancheta în legătură cu atacul asupra unui post de televiziune din Ecuador a fost împuşcat şi ucis în plină zi în oraşul Guayaquil, afectat de criminalitate, scrie The Guardian. Amintim că săptămâna trecută bărbați înarmați, mascați, au pătruns într-un studio de televiziune în direct și au amenințat personalul îngrozit, iar preşedintele ecuadorian a anunțat apoi că ţara se află în „stare de război” după câteva zile de violenţe comise de membri ai unor grupuri criminale, al căror număr l-a estimat la „peste 20.000″ şi pe care i-a descris drept „terorişti”, transmite sursa.

César Suárez, care se ocupa de cazurile ce implicau crima organizată transnaţională din provincia Guayas – una dintre cele mai violente zone ale ţării – a fost atacat miercuri după-amiază într-o ambuscadă în nordul oraşului.

„Criminalii, teroriştii nu vor reuşi să ne oprească angajamentul faţă de societatea ecuadoriană”, a promis procurorul general al ţării, Diana Salazar, într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale. „Facem apel la forţele de ordine pentru a garanta securitatea celor care îşi îndeplinesc atribuţiile”, a cerut ea.

Biroul ei desfăşura o anchetă preliminară la locul crimei, a precizat Salazar, exprimându-şi durerea pentru familia lui Suárez, dar fără a oferi alte detalii despre crimă.

Asasinat organizat

Consiliul Magistraturii a condamnat atacul într-un comunicat şi a declarat că Suarez se deplasa la o audiere la tribunal când a fost ucis.

Poliţia a afirmat că uciderea procurorului a avut toate caracteristicile unui asasinat organizat, adăugând că victima a suferit mai multe răni prin împuşcare, potrivit Reuters.

Ecuadorul a fost zguduit de o creştere dramatică a violenţelor, care au ieşit şi mai mult în evidenţă pe plan internaţional în momentul atacului asupra studioului televiziunii TC din Guayaquil.

De asemenea, peste 200 de angajaţi ai închisorilor au fost luaţi ostatici, au avut loc explozii în mai multe oraşe şi răpiri de ofiţeri de poliţie.

Ca răspuns, preşedintele Daniel Noboa a declarat stare de urgenţă pentru 60 de zile, inclusiv stare de asediu pe timp de noapte, şi a desemnat 22 de grupuri criminale drept organizaţii teroriste.

Procurorul Suárez i-ar fi intervievat pe cei 13 bărbaţi înarmaţi capturaţi după ce forţele speciale ale poliţiei au securizat postul de televiziune atacat şi investiga cine a ordonat asaltul de mare amploare. De asemenea, el a lucrat la o serie de alte cazuri de profil înalt care implicau traficul de droguri şi corupţia politică. La începutul acestei săptămâni, procurorul declarase pentru ziarul ecuadorian El Universo că nu are o gardă de corp din partea poliţiei.

Considerată mult timp una dintre cele mai paşnice ţări din America de Sud, Ecuadorul a asistat în ultimii cinci ani la o creştere brusă a ratei criminalităţii, cu un număr record de 7.878 de omoruri anul trecut, pe măsură ce cartelurile mexicane şi grupările mafiote străine şi-au instalat tabăra în ţara care a devenit acum o rută cheie pentru traficul de droguri. (Sursa: News.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!