Sari la conținut

Protestele fermierilor europeni sunt politice, iar transporturile de cereale ucrainene nu reduc profitabilitatea afacerilor lor

Protestele fermierilor europeni sunt politice, iar transporturile de cereale ucrainene nu reduc profitabilitatea afacerilor lor, a susținut miercuri sindicatul producătorilor ucraineni de alimente, conform sursei. Reamintim că blocajele logistice generate de război au ţinut cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, în statele din Europa Centrală, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii locali, care au organizat proteste inclusiv în România.

  • „Natura politică a grevelor agricultorilor europeni este evidentă. Ucraina vinde unele cereale Poloniei, dar aceasta nu este o cantitate masivă.
  • Cu toate acestea, anumite forţe trebuie să demonstreze că acest lucru se datorează unei supraoferte de cereale ucrainene”, a transmis, printr-un comunicat, vicepreşedintele Consiliului Agricol Ucrainean (UAC) Denîs Marciuk, menţionând că ţara vecină, Polonia, va avea alegeri la sfârşitul acestui an.

El a mai spus că scăderea preţurilor la cereale şi seminţe oleaginoase este o tendinţă globală, iar Ucraina foloseşte Polonia şi România ca rute de tranzit mai degrabă decât să exporte direct către acestea.

Marciuk mai susține că interdicţia de import a Poloniei ar putea afecta fermierii ucraineni din regiunile vestice ale ţării, deoarece aceştia vindeau în mod tradiţional către consumatorii din Polonia, iar fermele mai au încă până la 40% din recolta de anul trecut, pe care plănuiau să o vândă pentru a fi folosită pentru sezonul de însămânţare, mai scrie Reuters, potrivit News.ro.

Producţia de cereale a Ucrainei – important producător şi exportator – a scăzut la aproximativ 53 de milioane de tone în anul calendaristic 2022, de la un nivel record de 86 de milioane de tone în 2021, oficialii dând vina pe ostilităţile din regiunile de est, nord şi sud ale ţării. Cu toate acestea, oficialii ucraineni au declarat luna aceasta că ţara lor ar putea exporta încă 15,6 milioane de tone de cereale în trimestrul aprilie-iunie, ceea ce ar ridica numai exporturile din acest sezon la aproape 53 de milioane de tone.

Milioane de tone de cereale din recolta din 2021 au rămas însă în silozurile Ucrainei după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost închise în a doua jumătate a sezonului 2021/2022, ca urmare a invaziei ruse. Câteva porturi au fost deblocate la sfârşitul lunii iulie, după ce Naţiunile Unite şi Turcia au intermediat un acord între Moscova şi Kiev. Eforturile de prelungire a acordului dincolo de luna viitoare sunt în curs de desfăşurare, Rusia punând noi condiţii pentru eliminarea unor obstacole din calea exportului propriilor sale produse agricole.

Decizie drastică a noului ministru al Agriculturii din Polonia în scandalul cerealelor ieftine din Ucraina

Importurile de cereale ucrainene în Polonia vor fi oprite temporar, pentru a atenua impactul asupra preţurilor, dar tranzitul va fi încă permis, a anunţat în 7 aprilie ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, proaspăt numit în funcție, după ce predecesorul său a demisionat chiar în ziua vizitei președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în semn de protest în scandalul cerealelor.

Scrisoare comună a premierilor din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria

Mari cantităţi de cereale ucrainene au pătruns pe piaţa statelor UE, atât prin deschiderea acesteia acceptată de blocul comunitar pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, cât şi din cauza blocajelor logistice care au făcut ca transporturi de cereale ucrainene destinate iniţial unor state terţe să rămână pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

De la începutul sezonului iunie 2022-iulie 2023, Ucraina a exportat 37,2 milioane de tone de cereale, inclusiv 20,6 milioane de tone prin coridorul din Marea Neagră.

Uniunea Europeană ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestor produse, ce împinge în jos preţurile pe pieţele UE, nu poate fi oprit prin alte mijloace, afirmă premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria într-o scrisoare transmisă la finalul lui martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

După ce UE a suspendat taxele la import, contingentele şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicabile exporturilor ucrainene către blocul comunitar, ca măsură de sprijin pentru Ucraina şi economia acesteia în contextul agresiunii ruse, amploarea pătrunderii produselor ucrainene, inclusiv cereale, seminţe oleaginoase, carne de pasăre şi zahăr, este “fără precedent”, notează în scrisoare cei cinci premieri.

Ucraina, unul dintre primii exportatori mondiali de cereale, şi-a văzut porturile de la Marea Neagră blocate după lansarea invaziei ruse în februarie 2022 şi a fost nevoită să găsească rute alternative pentru exportul cerealelor, prin Polonia şi România. În urma blocajelor logistice, mari cantităţi de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, au rămas pe pieţele statelor central şi est-europene, astfel că, prin scăderea preţurilor, au afectat fermierii locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!