Recenta canonizare de către Biserica Ortodoxă a 16 figuri religioase din secolul XX a stârnit controverse în societatea românească. Acest act ne provoacă să reflectăm asupra modului în care interpretăm trecutul recent, marcat de evenimente tragice precum Holocaustul și Gulagul.
Trecutul secolului XX nu este un capitol simplu al istoriei, ci un subiect ce necesită o analiză etică profundă. Este esențial să evaluăm cu atenție biografiile sfinților propusi pentru canonizare, având în vedere complexitatea contextului istoric și ideologic în care au trăit.
Societatea românească, încă nevindecată complet de trecutul său comunist, se confruntă cu dificultăți în a accepta și analiza critic erorile trecutului. Evaluarea istorică este adesea distorsionată de perspectivele ideologice, ceea ce duce la absolutizări și conflicte memoriale.
Criticile aduse Bisericii, legate de relația sa cu regimurile totalitare și colaborarea cu Securitatea, reflectă nemulțumirile societății. În loc să se dedice unei introspecții adânci, dezbaterea publică adesea devine una polarizată și tabloidizată.
În această situație, avem de ales între două căi: fie continuăm să ne confruntăm și să ne împărțim în tabere, fie căutăm să construim punți între diferitele perspective asupra trecutului. Este important să recunoaștem că nu există un discurs memorial unic și să evităm competiția memorială care poate distorsiona adevărul istoric.
După al Doilea Război Mondial, societățile afectate de totalitarisme nu au reușit întotdeauna să se elibereze complet de influențele anterioare. România, în special, nu a avut parte de o evaluare completă și obiectivă a comunismului, iar tranziția de după 1989 nu a fost urmată de o reformă profundă a regimului și a structurilor sale. Această insuficientă reconciliere cu trecutul a complicat procesul de înțelegere și vindecare a societății.