Sari la conținut

Putin a avertizat Occidentul că va pregăti o strategie rusească mult mai ambițioasă pentru dezvoltarea AI

Președintele Vladimir Putin a avertizat vineri că Occidentului nu trebuie să i se permită să dezvolte un monopol în sfera inteligenței artificiale (AI) și a declarat că o strategie rusească mult mai ambițioasă pentru dezvoltarea AI va fi aprobată în scurt timp, conform Reuters, citat de hotnews.

China și Statele Unite conduc dezvoltarea inteligenței artificiale, despre care mulți cercetători și lideri globali cred că va transforma lumea și va revoluționa societatea într-un mod similar cu introducerea calculatoarelor la sfârșitul secolului XX.

Moscova are, de asemenea, ambiția de a deveni o putere în domeniul AI, dar eforturile sale au fost întârziate din cauza războiului din Ucraina, care a determinat mulți oameni de știință talentați să părăsească Rusia și a declanșat sancțiuni occidentale care au împiedicat importurile de înaltă tehnologie.

Prezent la o conferință privind inteligența artificială la Moscova, alături de directorul general al Sberbank, German Gref, Putin a declarat că încercarea de a interzice AI este imposibilă și a avertizat că ar fi periculos și inacceptabil să se permită platformelor occidentale să obțină un monopol în tehnologia inteligenței artificiale.

„În viitorul foarte apropiat, ca unul dintre primii pași, va fi semnat un decret prezidențial și va fi aprobată o nouă versiune a strategiei naționale pentru dezvoltarea inteligenței artificiale”, a declarat Putin la conferință.

Putin a declarat că noua strategie va aduce schimbări semnificative, inclusiv extinderea cercetării fundamentale și aplicate în domeniul inteligenței artificiale generative și al modelelor lingvistice mari (n.r. tehnologia din spatele ChatGPT)”.

Rusia trebuie să facă schimbări legislative și de investiții pentru a stimula dezvoltarea inteligenței artificiale, a mai spus liderul de la Kremlin.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!