Sari la conținut

Răspunsul lui Geoană la invitațiile de a candida: „Sunt onorat că văd în mine profilul unui președinte al tuturor românilor”

Mircea Geoană a răspuns invitațiilor primite vineri de a candida ca independent la președinția României, afirmând că este onorat de susținerea acordată și deschis să susțină un proiect ambițios pentru țară.

„Sunt onorat că liderii mișcării România Renaște, profesioniști ce și-au demonstrat de-a lungul timpului valoarea în toate domeniile vitale pentru evoluția țării, și partenerii lor văd în mine profilul unui președinte al tuturor românilor”, a scris Geoană pe Facebook.

Geoană nu a dat un răspuns clar privind candidatura sa, dar s-a declarat „deschis” susținerii unui proiect ce răspunde așteptărilor românilor. „Sunt deschis și încurajez susținerea tuturor celor – mișcări civice, independenți sau partide politice – care vor să susțină un proiect ambițios, care să răspundă așteptărilor românilor și româncelor, nevoilor țării și viziunii mele de transformare profundă a politicii, funcționării statului și economiei”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.

Două cereri în aceeași zi

Președintele Partidului România în Acțiune, Mihai Apostolache, a anunțat vineri că formațiunea susține candidatura independentă a lui Geoană la alegerile prezidențiale și se va implica în strângerea de semnături și promovarea candidaturii sale.

„Dânsul a anunțat că este foarte aproape de luarea unei decizii cu privire la o candidatură ca independent la președinția României, iar partidul nostru îl invită să candideze și îl va susține. Ne implicăm în strângerea de semnături, în acțiuni de promovare a candidaturii și vom proteja votul în ziua alegerilor”, a declarat Apostolache, citat de News.ro.

În aceeași zi, organizația „România Renaște” i-a cerut lui Geoană să candideze la alegerile prezidențiale. Liderul Mișcării România Renaște, Dumitru Borțun, a făcut apel la toate forțele democratice să-l susțină pe Geoană în competiția electorală.

„Vă solicităm, vă îndemnăm și vă încurajăm! Nu veți fi singur! Încă nu este prea târziu. Nu e târziu să cerem să fim guvernați de oameni merituoși, a căror carte de vizită constă în valoarea profesională, probitatea morală și dragostea de țară. Nu e târziu să cerem să fim tratați cu respect în calitate de cetățeni, să cerem ca statul să se ocupe responsabil de serviciile publice la care suntem îndreptățiți, cum ar fi sănătatea, educația, accesul la justiție”, a afirmat Borțun într-o conferință de presă.

O candidatură împotriva marilor partide

Conducerea PNL a decis recent că liberalii vor avea candidat propriu la alegerile prezidențiale. De asemenea, și PSD intenționează să aibă un candidat propriu, astfel că scenariul unui candidat comun al partidelor de guvernământ pare improbabil în acest moment.

Conform unui sondaj AtlasIntel realizat în aprilie pentru Digi24, Mircea Geoană ar fi preferat de 33,6% dintre români într-un scenariu fără Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. George Simion ar obține 11,8%, iar Cătălin Drulă 10,9%, urmat de Diana Șoșoacă cu 10,8%.

Cu Ciolacu și Ciucă în cursă, Geoană ar obține 27%, Simion 12,6%, Drulă 11,3%, Șoșoacă 10,6%, Ciolacu 9,6%, Cioloș 6,1%, Ciucă 5%, iar Kelemen Hunor 0,7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!