Sari la conținut

Război în Israel: Armata israeliană își intensifică operațiunile în sudul Gazei/Secretarul general al ONU a invocat o clauză rar utilizată din Carta ONU

În cea de-a 62-a zi de război, armata israeliană își intensifică operațiunile în sudul Gazei. Forțele israeliene și Hamas duc bătălii terestre din casă în casă de-a lungul Fâșiei Gaza, cu consecințe devastatoare pentru populația civilă pe fondul prăbușirii complete a ajutorului umanitar. Miercuri, secretarul general al ONU, António Guterres, a invocat o clauză rar utilizată din Carta ONU și a ridicat problema din proprie inițiativă în fața consiliului de securitate, pentru a avertiza că conflictul „poate agrava amenințările existente la adresa păcii internaționale și securitate”. „Ne confruntăm cu un risc sever de colaps al sistemului umanitar”, a scris Guterres într-o scrisoare către consiliu. „Situația se deteriorează rapid într-o catastrofă cu implicații potențial ireversibile pentru palestinieni în ansamblu și pentru pacea și securitatea în regiune”, transmite sursa.

Urmărește LIVE războiul Israel-Hamas, ziua a 62-a, pe HotNews.ro:

09:16 Forțele aeriene iordaniene desfășoară a patra misiune de lansare aeriană de ajutoare umanitar unui spital din Khan Younis, la sudul Fâșiei Gaza. Folosind parașute, Royal Air Force a descărcat cutii cu materiale medicale deasupra unui spitalului, pentru a permite unității medicale să continue să-și ofere serviciile, scrie Jordan News Agency.

08:26 Potrivit Wall Street Journal (WSJ), secretarul de stat al SUA Antony Blinken le-a transmis oficialilor din cabinetul de război al Israelului că războiul ar trebui să se încheie în câteva săptămâni, nu în luni de zile

Oficialii israelieni, la rândul lor, și-au exprimat interesul pentru revenirea la normalitate dar nu au oferit niciun termen

08:00 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari spune că liderul Hamas Yahya Sinwar „nu este pe pământ, ci sub pământ”, dar nu a detaliat unde crede Israelul că este. „Slujba noastră este să-l găsim pe Sinwar și să-l ucidem”, a spus el. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că forțele israeliene au încercuit casa din Khan Younis a liderului Hamas. Netanyahu a spus într-o declarație video: Casa lui poate să nu fie fortăreața lui și poate scăpa, dar este doar o chestiune de timp până să-l prindem

07:25 Statele Unite ar obiecta la crearea unei zone tampon în interiorul Fâșiei Gaza, potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului Apărării, Matthew Miller, care a mai spus că nu se va accepta încălcarea niciunuia dintre cele 5 principii care vor ghida Gaza după război, fără strămutări forțate, fără alte invazii, fără asedii, fără blocaje și fără opțiunea ca Fâșia să fie utilizată ca platformă pentru terorism.

„Dacă vreo zonă tampon propusă ar fi în interiorul Gazei, aceasta ar fi o încălcare a acestor principii. Ar fi ceva la care noi ne opunem!, a mai adăugat Miller.

05:40 Mai mulți muncitori palestinieni din Gaza au fost reținuți peste noapte în urma unui raid israelian în orașul Faroun, lângă Tulkarem, relatează agenția de presă palestiniană Wafa.

Surse din Tulkarem au declarat pentru Wafa că forțele israeliene au atacat clădirea Kamal Salama din oraș și au luat muncitorii din apartamentele lor.

05:00 Șeful politicii externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut membrilor UE ai Consiliului de Securitate al ONU și altor țări să susțină apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru o încetare a focului în Gaza.

Consiliul de Securitate „trebuie să acționeze imediat pentru a preveni colapsul complet al situației umanitare din Gaza”, a scris Borrell pe rețelele de socializare. Miercuri, Guterres a invocat articolul 99 al Cartei ONU, rar folosit, pentru a împinge Consiliul de Securitate să adopte o rezoluție prin care se cere o încetare imediată a focului.

01:14 Fumul s-a ridicat deasupra Fâșiei Gaza, pe fondul conflictului în curs de desfășurare între Israel și Hamas.

Forțele israeliene au luptat cu militanții Hamas în Gaza după ce și-au extins ofensiva terestră în cel de-al doilea oraș ca mărime, Khan Younis.

Asaltul asupra sudului amenință cu noi deplasări în masă în enclava de coastă asediată, unde, potrivit ONU, aproximativ 1,87 milioane de persoane – mai mult de 80% din populație – și-au părăsit deja locuințele.

00:46 Egipt: în ajunul alegerilor prezidențiale, războiul din Gaza eclipsează bilanțul lui Al-Sissi

Departe de a aduce vreo surpriză la alegerile prezidențiale egiptene, unda de șoc provocată de războiul dintre Israel și Hamas din Fâșia Gaza a reușit să interfereze în campania electorală, până la a o eclipsa complet.

În timp ce toate televiziunile din țară sunt centrate pe imaginile devastării din enclava palestiniană, votul, programat în perioada 10-12 decembrie, rămâne undeva în fundal, și pentru mulți egipteni pare un non-eveniment.

Președintele Abdel Fattah Al-Sissi este, totuși, în campanie. Chipul lui este omniprezent în capitală, pe panouri publicitare uriașe pe marginea șoselelor și a podurilor, potrivit Le Monde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!