Sari la conținut

Război în Ucraina, ziua 397: NATO acuză retorica nucleară „periculoasă și iresponsabilă” a Rusiei / Avdiivka ar putea deveni un al doilea Bahmut /Oficialii ucraineni cer o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU

Bombardamentele intense ale rușilor asupra orașului ucrainean Avdiivka vor transforma zona într-un „loc parcă decupat din filmele post-apocaliptice”, spune șeful administrației militare a orașului, Vitaliy Barabash. Reuters a scris că circa 2.000 de civili se află acolo, iar localitatea ar putea deveni un „al doilea Bahmut”, relatează sursa.

NATO a criticat duminică Moscova pentru retorica sa nucleară „periculoasă și iresponsabilă”, după ce Vladimir Putin a anunțat că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus, scrie Reuters. Oficialii ucraineni au reacționat și ei, cerând urgent o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU.

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 397, LIVETEXT:

09:07Rusia va finaliza infrastructura de coastă necesară pentru a găzdui submarine nucleare în Oceanul Pacific, a informat luni agenția de presă TASS. Submarinele vor fi capabile să transporte super-torpilele cu încărcătură nucleară Poseidon, produse pentru prima dată în ianuarie, la patru ani după ce au fost anunțate.

08:52În dimineața zilei de 27 martie, mai multe explozii s-au auzit în Melitopol (regiunea Zaporojie) , potrivit primarului Ivan Fedorov.

08:14Ca răspuns la planurile Rusiei de a desfășura arme nucleare în Belarus, Lituania va cere sancțiuni sporite împotriva ambelor țări, potrivit unui comunicat al Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei. „Plasarea de arme nucleare în Belarus va crea un nou val de tensiune și destabilizare în Europa”, a subliniat ministerul lituanian. Ca răspuns, Lituania va cere partenerilor săi să introducă noi sancțiuni.

07:40 Pe 26 martie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au respins peste 60 de atacuri inamice, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

06:50Președintele Ucrainei a avut o întâlnire cu actorul ambasador al bunăvoinței Orlando Bloom și cu echipa UNICEF. „M-am întâlnit cu ambasadorul bunăvoinței al UNICEF Orlando Bloom și cu echipa UNICEF, o organizație angajată în sprijinul umanitar și protecția copiilor. Am discutat problema reconstrucției țării noastre, a infrastructurii noastre școlare. Le sunt recunoscător pentru tot sprijinul acordat”, a spus Zelenski.

06:40Militarii ucraineni au finalizat antrenamentul pe tancurile Challenger 2 în Marea Britanie, urmând să se întoarcă acasă pentru contraofensiva de primăvară, scrie Pravda.ua. “Este încurajator să vedem determinarea soldaților ucraineni care au finalizat antrenamentul pe tancurile Challenger 2 pe pământ britanic. Vom continua să-i sprijinim și vom face tot ce ne stă în putință pentru a sprijini Ucraina atâta timp cât este nevoie”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace.

06:20Expertul militar rus Viktor Litovkin a sugerat că răspunsul Rusiei la posibila utilizare a armamentului cu uraniu sărăcit pe care Marea Britanie a promis să le transfere la Kiev ar putea fi obuzele cu wolfram. Pot exista mai multe opțiuni, spune Litovkin, citat de televiziunea REN TV. „De exemplu, Forțele Armate Ruse pot folosi obuze antitanc cu wolfram, care distrug orice tip de armură fără a lăsa praf radioactiv”, a explicat Litovkin

Sinteza ultimelor 24 de ore de război:

  • Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe toți ucrainenii să rămână implicați în evoluția războiului, chiar dacă luptele s-au concentrat în mare parte în estul țării. Zelenski a mai spus că s-au primit 1,5 miliarde de euro de la UE, bani care au intrat în conturile băncii naționale.
  • Numărul soldaților ruși aflați pe teritoriul Belarus a scăzut la aproximativ 4.000 de la circa 10.000 câți erau în ianuarie, potrivit lui Andriy Demchenko, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Grăniceri al Ucrainei.
  • NATO a criticat Rusia pentru retorica sa nucleară „periculoasă și iresponsabilă” după ce Vladimir Putin a declarat că Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus.
  • Ucraina a reacționat la planurile Rusiei privind staționarea de arme nucleare în Belarus, solicitând o reuniune de urgență a Consiliului de securitate al ONU. Ministerul de Externe al Kievului a declarat că acesta este „un alt pas provocator” al Moscovei care subminează „sistemul internațional de securitate în ansamblu”. Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat că Kremlinul a luat Belarus ca „ostatic nuclear”.
  • Josep Borrell, șeful politicii externe al UE, a avertizat Belarus să nu găzduiască arme nucleare rusești și că asta ar însemna o escaladare iresponsabilă și o amenințare la adresa securității europene. Belarus poate încă opri acest gest al Moscovei, este alegerea lor. UE este pregătită să răspundă cu noi sancțiuni.
  • Trei persoane au fost rănite și trei clădiri rezidențiale au fost avariate după o explozie în orașul Kireyevsk din regiunea Tula din Rusia. Autoritățile locale atribuie explozia unei drone UAV ucrainene Tu-141 Strizh. Niciuna dintre persoanele rănite nu au suferit răni care să le fi pus viața în pericol, a informat Reuters, citând agențiile de presă ruse.
  • Rusia și China nu creează o alianță militară, a spus Putin într-un interviu televizat. Putin a spus că cooperarea militară a celor două țări este transparentă, au informat agențiile de presă.
  • Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a ONU va vizita săptămâna viitoare centrala nucleară Zaporojie din Ucraina pentru a evalua situația de securitate de acolo, a anunțat AIEA. Rafael Grossi a spus că pericolele pentru securitatea nucleară din centrala controlată de Rusia sunt „prea evidente”.

23:00Gărzile de frontieră ucrainene au eliminat o unitate de asalt a grupului rus Wagner la Bahmut.

Potrivit Ukrainska Pravda, care citează o înregistrare video postată de Serviciul Frontierei de Stat a Ucrainei, forțele de frontieră ucrainene au ucis duminică, în Bahmut, un grup de cel puțin 15 mercenari Wagner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!