Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de vineri, 28 iunie, deschiderea unui nou punct internațional de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse II. Acesta va funcționa permanent, în regim de bac, pentru pasageri și vehicule de până la 40 de tone, conform Agepres.
Totuși, noul punct de trecere a frontierei va fi operativ doar după finalizarea lucrărilor de infrastructură și utilități necesare, precum și asigurarea personalului de către toate autoritățile implicate.
Operatorul privat RO-RO Trans Frontalier SRL, responsabil pentru administrarea punctului de trecere, va furniza spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților de control la frontieră.
Conform Digi 24, această firmă, înființată acum trei ani, își are sediul în Zimnicea și este deținută de Anca Luciana Fratea și Petronela Gafița. În 2022, conform ultimului bilanț publicat, firma a avut o cifră de afaceri de 260.000 lei și un profit de 9.000 lei, având datorii totale de 3 milioane lei.
Pentru a asigura efectuarea controlului la frontieră, numărul de posturi aprobate pentru Poliția de Frontieră Română va fi suplimentat.