Sari la conținut

​Rusia intenționează să formeze o divizie de submarine înarmate cu torpile Poseidon

​Rusia intenționează să formeze o divizie de submarine cu destinație specială care vor transporta torpile cu capacitate nucleară Poseidon în cadrul Flotei țării din Pacific până la sfârșitul anului 2024 sau în prima jumătate a anului 2025, a anunțat luni agenția rusă de presă TASS, potrivit sursei.

Rusia a afirmat în ianuarie că a produs primul set de torpile Poseidon, la patru ani după ce președintele Vladimir Putin a anunțat acest tip fundamental nou de armă nucleară strategică, confirmând că aceasta va avea propria sursă de energie nucleară.

La sfârșitul lunii martie, Moscova a anunțat că infrastructura de coastă pentru submarinele care vor transporta torpilele Poseidon va fi finalizată în Peninsula Kamchatka, unde se află baza de submarine cu rachete nucleare balistice a Flotei rusești din Pacific.

„Decizia de a forma o divizie de submarine nucleare cu destinație specială în Kamchatka a fost luată”, a scris TASS, citând o sursă neidentificată din domeniul apărării.

„Vorbim despre decembrie 2024 sau prima jumătate a anului 2025″, a adăugat sursa citată.

Există puține detalii confirmate despre Poseidon în spațiul public, dar analiștii militari spun că este, în esență, o combinație între o torpilă și o dronă care poate fi lansată de pe un submarin nuclear.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!