Codul fiscal urmează a fi modificat în 2023, în acest sens fiind realizat nu proiect de lege de către Ministerul Finanțelor. Este vorba atât de transpunerea unei directive pe TVA, cât și modificări legate de accize la alcool și gaz natural.
1. Proiectul prevede faptul că va fi posibilă ajustarea TVA colectate inițial de persoanele impozabile pentru toate reducerile de preț acordate ulterior, indiferent că acestea sunt acordate direct clienților sau prin alte mecanisme de reducere a prețului.
De asemenea, va exista un document centralizator pe baza căruia persoanele impozabile să efectueze ajustarea bazei de impozitare a TVA pentru reducerile care nu sunt acordate direct clienților.
Această modificare va genera un impact ce este estimat în ceea ce privește companiile farmaceutice, la -290 milioane lei pentru anul 2023, respectiv:
– un impact negativ asupra veniturilor din TVA ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA cu valoarea reprezentând ”Venituri din contribuția datorată pentru medicamente finanțate din Fondul Național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății” estimat la -183 milioane lei aferent anului 2023;
– un impact negativ asupra veniturilor din TVA ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA cu valoarea reprezentând ”Venituri din contribuția datorată pentru contractele cost-volum/costvolum-rezultat” estimat la -107 milioane lei.
“În ceea ce privește impactul negativ suplimentar generat de alte categorii de persoane impozabile, altele decât companiile farmaceutice, nu a fost identificată o bază de date care să permită evaluarea”, spune Ministerul Finanțelor.
2. Evidențele plăților și beneficiarilor
Proiectul prevede introducerea de obligații pentru prestatorii de servicii de plată pentru care Romania este stat membru de origine, respectiv stat membru gazdă, de a păstra evidențe ale plăților și ale beneficiarilor plăților, pentru a permite autorităților competente să efectueze controale în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, în situația în care sunt îndeplinite două condiții
- plățile au caracter transfrontalier
- este depășit plafonul de 25 de plăți transfrontaliere către același beneficiar al plăților, într-un trimestru calendaristic.
Se va considera că o plată este transfrontalieră în cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului se află într-un stat membru, iar prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății se află într-un alt stat membru, într-un teritoriu terț sau o țară terță.
În situația în care pentru o anumită plată, cel puțin unul dintre prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului se află într-un stat membru, obligația de păstrare a evidențelor referitoare la plățile transfrontaliere revine prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății.
În situația în care pentru o anumită plată, niciunul dintre prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului nu se află într-un stat membru, obligația de păstrare a evidențelor referitoare la plățile transfrontaliere revine prestatorului de servicii de plată al plătitorului.
3. TVA: clarificarea termenului de depunere
Ținând cont de recomandările Comisiei Europene din Ghidul TVA privind Ghișeul unic european, proiectul prevede clarificarea termenului limită de depunere a declarațiilor speciale aferente regimurilor speciale, cu referire expresă la ultima zi calendaristică a lunii, chiar dacă aceasta este o zi nelucrătoare.
4. Acciza la alcool
Ministerul propune abrogarea unui unui alineat potrivit căruia actualizarea anuală a nivelului accizei pentru bere era limitată la un procent anual ce ar trebui stabilit până la 31 octombrie 2023, cu aplicabilitate din 2024.
Problema ar fi, conform Ministerului, că în Parlament, când s-a adoptat legea de aprobare a Ordonanței creșterilor de taxe s-a strecurat o eroare care ar conduce la “impredictibilitate fiscală și este discriminatoriu față de regula generală privind actualizarea nivelului accizelor pentru produsele care fac parte din grupa alcool și băuturi alcoolice”.
5. Se introduc dispoziții similare în cazul gazului natural, în ceea ce privește consumul în scop tehnologic, cu cele de la energia electrică.
Adică nu intervine obligația de plată a accizelor.
Este vorba despre anumite limite de consum pe care le decide Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).