Prințul Harry şi soția sa Meghan Markle au rămas fără domiciliul din Marea Britanie după ce regele Charles al III-lea a retras cuplului plecat în Statele Unite dreptul de a folosi Frogmore Cottage, reşedinţa britanică, relatează AFP, citând presa din Regatul Unit, transmite sursa.
Potrivit ziarelor The Sun şi The Telegraph, Palatul Buckingham a trimis „un aviz de evacuare” cuplului care, după plecarea din Marea Britanie în 2020, a lansat atacuri contra monarhiei.
Frogmore Cottage, o reşedinţă de cinci camere situată lângă Castelul Windsor, la vest de Londra, a fost dăruită ducelui şi ducesei de Sussex de regina Elisabeta a II-a în 2018 ca dar de nuntă.
Lucrările de renovare efectuate de cuplu pentru peste 2 milioane de euro pe cheltuiala contribuabililor au şocat, iar Prinţul Harry a fost nevoit să le ramburseze odată cu plecarea lui cu Meghan Markle în Statele Unite.
Potrivit The Sun, Charles III nu le-ar fi oferit o nouă reşedinţă celor doi, privându-i astfel de orice adresă regală în timpul rarelor lor călătorii în Marea Britanie, decizie care sună ca o sancţiune după publicarea de către Harry la începutul lunii ianuarie a cărţii sale, „Rezervă”, în care îşi atacă dur familia.
El a povestit inclusiv o presupusă ceartă violentă cu fratele său mai mare William, moştenitorul tronului, în legătură cu Meghan, şi o acuză pe regina consoartă Camilla că a dezvăluit conversaţii private în presă.
Continuă scandalurile în familia regală a Marii Britanii
AFP notează că decizia regelui Charles riscă să agraveze conflictele din cadrul instituţiei, în timp ce cuplul contestă deja în faţa justiţiei retragerea protecţiei speciale a poliţiei.
Cu două luni înainte de încoronarea lui Charles al III-lea, problema prezenţei lui Harry şi Meghan la ceremonie încă nu a fost decisă oficial, chiar dacă unele mass-media susţin că au fost invitaţi.
Potrivit The Sun, regele i-ar fi cerut prinţului Andrew să locuiască în Frogmore Cottage pentru a reduce costurile din partea fratelui mai mic, care locuieşte în prezent pe luxoasa proprietate Royal Lodge din Windsor.
Andrew a căzut în disgraţie după acuzaţiile de agresiune sexuală şi prietenia sa cu finanţatorul american Jeffrey Epstein, condamnat pentru abuz sexual de minori. Potrivit presei britanice, regele s-ar gândi să-i retragă şi alocaţia anuală de 250.000 de lire sterline (circa 283.000 de euro).
Contactat de AFP, Palatul Buckingham a refuzat să comenteze această informaţie.