Mii de persoane au demonstrat din nou în Slovacia, joi seară, împotriva guvernului de stânga condus de premierul Robert Fico, aflat în funcţie de la finalul lunii octombrie, informează DPA, citat de HotNews.
La apelul făcut de trei partide de opoziţie, oamenii s-au strâns în 30 de oraşe pentru a demonstra contra guvernului, scrie Agerpres. Organizatorii au declarat postului de televiziune TA3 că numai în capitala Bratislava s-au strâns aproximativ 30.000 de oameni.
Manifestanţii purtau bannere pe care scria „Fico este răul pentru Slovacia”, „Fico, du-te în Rusia!” şi „Ruşine guvernului mafiot Fico!”.
Potrivit agenţiei de presă TASR, mitinguri de solidaritate au avut loc şi la Bruxelles, Paris, Praga şi alte oraşe europene.
Demonstraţiile, organizate de două partide liberale şi unul conservator, vizează în primul rând un proiect de reformă judiciară ce este în prezent dezbătut în parlamentul de la Bratislava.
Unul dintre elementele cele mai controversate ale acestei reforme este abolirea biroului procurorului special (USP), care se ocupă de combaterea criminalităţii organizate şi a infracţiunilor cu caracter politic.
Coaliţia guvernamentală condusă de Fico doreşte dizolvarea USP, considerând că instituţia este prea „politizată”.
Opoziţia a avertizat că planurile guvernului sunt o ameninţare pentru statul de drept şi a acuzat executivul că încearcă să muşamalizeze cazurile de corupţie la nivel înalt din timpul precedentelor mandate ale lui Fico, dinainte de 2020.
Planul guvernului slovac a atras critici din partea Comisiei Europene şi a Parlamentului European.