Iași: Atac nocturn la Țibana, după un conflict legat de „ajutor dat justiției”

Patru bărbați înarmați cu bâte, furci și topoare au intrat noaptea în curtea unui localnic din comuna Țibana, județul Iași, au distrus geamuri și uși și au folosit spray lacrimogen împotriva persoanelor aflate în locuință. Anchetatorii spun că agresiunea ar fi fost un act de răzbunare, pe fondul unei nemulțumiri legate de sprijinul oferit de victimă poliției într-un dosar de conducere sub influența alcoolului.

Potrivit procurorilor, incidentul ar fi început pe 15 februarie, în jurul orei 15:30, când unul dintre suspecți ar fi lovit victima pe drum public, reproșându-i că a sesizat poliția cu privire la o presupusă infracțiune comisă de un alt bărbat din grup. În aceeași seară, persoana ar fi fost amenințată telefonic cu moartea, din același motiv.

Ulterior, cei patru ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței, având asupra lor obiecte contondente, și ar fi provocat distrugeri la intrare. În timpul atacului, printr-un geam spart ar fi pulverizat gaz iritant lacrimogen către cei din interior, provocând suferințe fizice.

În urma demersurilor făcute de Parchet, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei dintre cei patru inculpați, cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru răzbunare pentru ajutorul dat justiției.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!