Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a comentat într-un interviu asupra întâlnirii dintre premierul ungar Viktor Orban și președintele rus Vladimir Putin, desfășurate săptămâna aceasta în China și în cursul căreia liderul maghiar a numit războiul de agresiune al Rusiei drept „operațiune militară”.
„Sper că [Orbán] cel puțin și-a spălat și dezinfectat mâinile după ce a dat mâna cu Putin” – a spus șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, într-un interviu pentru France 24, după cum relatează Ukrainska Pravda.
În întrevederea avută la Beijing cu prim-ministrul maghiar, care se străduieşte să menţină relaţiile cu Moscova în pofida războiului din Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat satisfacţia de a avea Ungaria ca interlocutor în Uniunea Europeană.
Preşedintele rus este considerat un paria de liderii occidentali după invazia forţelor ruse în Ucraina la 24 februarie 2022, iar de atunci nu s-a întâlnit cu niciunul dintre aceştia.
Conform agenţiei Reuters, Putin şi Orban vorbiseră ultima dată faţă în faţă la 1 februarie 2022, într-o întâlnire de câteva ore la Moscova, cu exact trei săptămâni înainte de lansarea invaziei, pe care Rusia o numeşte „operaţiune militară specială”.