Primăriţa oraşului american Chicago, Lori Lightfoot, a declarat marţi starea de urgenţă din cauza miilor de migranţi stabiliţi în localitate; mulţi dintre aceştia trăiesc în condiţii grele după ce au trecut frontiera de sud a Statelor Unite pentru a cere azil, transmite sursa.
Şefa municipalităţii, aflată la sfârşitul mandatului, a reacţionat astfel la perspectivele sumbre pentru cei nou-sosiţi, în condiţiile încheierii asistenţei financiare din partea autorităţilor locale.
În urmă cu nouă luni, guvernatorul statului Texas, republicanul Greg Abbott, a început să trimită refugiaţii din America de Sud şi Centrală cu autobuze la Chicago, susţinând că „oraşele sanctuar” trebuie să suporte o parte mai mare din povara migraţiei.
De atunci, în metropola din nord, cu administraţie democrată, au sosit peste 8000 de migranţi.
Marţi, Lightfoot a reafirmat că demersul lui Abbot este o „şmecherie politică”, dar a recunoscut că autobuzele cu migranţi vor continua să sosească. „Am ajuns la un punct de ruptură în reacţia noastră la criza umanitară creată în primul rând de el, în scopuri politice cinice”, a spus ea într-o conferinţă de presă, menţionând că chiar în cursul după-amiezii au fost trimise din Texas către Chicago încă 48 de familii.
Starea de urgenţă, decretată cu mai puţin de o săptămână înainte de finalul mandatului democratei Lightfoot permite municipalităţii să ocolească problema fondurilor de urgenţă şi să solicite ajutorul Gărzii Naţionale a statului Illinois.
Primăriţa a afirmat că deocamdată nu este totuşi nevoie de această soluţie de ultimă instanţă.
Ce a declanșat noua criză a migranților de la granița SUA
Săptămâna aceasta expiră însă restricţiile federale la frontiera SUA impuse în timpul pandemiei de coronavirus. Măsurile cunoscute sub numele de Titlul 42 permiteau expulzarea imediată a solicitanților de azil sosiţi din Mexic, pentru a evita extinderea epidemiei; fără astfel de acţiuni, migraţia ar putea atinge în câteva zile noi recorduri.
La Chicago, pentru migranţii care continuă să vină zilnic cu sutele se găsesc din ce în ce mai puţine resurse.
Familii – inclusiv gravide sau copii – au ajuns să doarmă pe jos, în secţii de poliţie aglomerate. Un comitet al consiliului municipal a deschis marţi calea către alocarea a încă 51 de milioane de dolari pentru serviciile de migraţie, însă aceste fonduri abia dacă ajung până la jumătatea lui iunie.
„Nu există opţiuni bune pe baza situaţiei actuale, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Va fi nevoie de sacrificii pentru a face faţă afluxului”, a avertizat Brandie Knazze, şefa departamentului municipal pentru familii şi asistenţă.
În luna decembrie a anului trecut orașul texan de frontieră El Paso a declarat starea de urgență, invocând sutele de migranți care dorm pe străzi la temperaturi scăzute și miile de persoane reținute în fiecare zi.