Candidații republicani la alegerile prezidențiale s-au concentrat luni la o ultimă zi friguroasă de campanie în Iowa, unde Donald Trump este marele favorit pentru a revendica din timp nominalizarea partidului la alegerile prezidențiale din 2024, potrivit Reuters.
Poziția dominantă a fostului președinte a transformat competiția din Iowa, prima din țară, într-o cursă pentru locul al doilea, întrucât atât guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, cât și fostul ambasador al ONU, Nikki Haley, au ca obiectiv o clasare clară pe locul al doilea, pentru a apărea ca principala alternativă la Trump.
„Dacă sunteți dispuși să înfruntați frigul și să vă prezentați la vot pentru mine, voi lupta pentru voi în următorii opt ani și vom schimba această țară”, a declarat DeSantis în fața unei mulțimi din Sergeant Bluff.
O victorie impunătoare a lui Trump în Iowa i-ar consolida argumentul că este singurul candidat republican capabil să se confrunte cu președintele democrat Joe Biden la alegerile din noiembrie.
Ar însemna, de asemenea, probleme pentru contracandidații săi, în special pentru DeSantis, care și-a pariat campania pe adunarea electorală de luni din Iowa, investind resurse în statul din Midwest și mergând în toate cele 99 de comitate ale sale.
O clasare pe locul al treilea s-ar putea dovedi fatală pentru perspectivele lui DeSantis. Sondajele îl arată pe guvernatorul Floridei mult în urma lui Trump și Haley în statul mai moderat New Hampshire, unde republicanii își vor alege candidatul peste opt zile.
Atât DeSantis, cât și Haley și-au exprimat încrederea că vor depăși așteptările în Iowa, deși niciunul nu a prezis victoria.
Mai mult, Haley a lăsat să se înțeleagă că „alți candidați vor fi nevoiți să renunțe” în săptămânile următoare. „Aceasta va fi o cursă în doi, cu mine și Donald Trump”, le-a spus ea susținătorilor.
Spre deosebire de rivalii săi, Trump nu a participat la evenimente de campanie, bazându-se în schimb pe interpuși și mesaje pentru a-și mobiliza susținătorii.
„Îl cunoaștem, avem încredere în el și este omul de care avem nevoie din nou la Casa Albă”, a declarat reprezentanta republicană Marjorie Taylor Greene pentru Reuters.