Sari la conținut

Suedia va apela la tehnologia modernă pentru a combate infracţionalitatea extinsă a bandelor

​Autorităţile suedeze vor apela la tehnologie modernă, precum drone şi recunoaştere facială şi a numerelor de înmatriculare, pentru a combate infracţionalitatea extinsă a bandelor, au dezvăluit marţi reprezentanţi guvernamentali, conform dpa. Un val de atacuri armate şi explozii au zguduit societatea suedeză. Doar în ziua de 11 septembrie, 11 oameni au fost împuşcaţi mortal, iari o femeie a fost ucisă într-o explozie, transmite sursa.

Potrivit acestora, noua legislaţie va facilita cooperarea între poliţie şi alte autorităţi.

Softul de recunoaştere facială va fi folosit pentru identificarea membrilor cunoscuţi ai bandelor, iar numerele plăcuţelor de înmatriculare vor fi înregistrate automat.

De asemenea, poliţia va fi autorizată să desfăşoare drone pe scară mai extinsă.

Elaborarea măsurilor va intra într-o procedură accelerată, astfel încât propunerea guvernamentală să fie gata în opt luni, a afirmat ministrul justiţiei, Gunnar Strömmer, scrie Agerpres, citând dpa.

„Imigraţia iresponsabilă şi eşecul integrării ne-au condus aici”

Violenţele zguduie de mai multe săptămâni Suedia, care caută să pună capăt acestor atacuri armate şi explozii mortale – cel mai adesea vizând intimidarea membrilor bandelor rivale şi a celor apropiaţi – aproape cotidiene. Potrivit datelor postului public de televiziune SVT, 12 persoane au murit în atacuri armate şi explozii în septembrie, cea mai sângeroasă lună din ultimii patru ani.

Autorii acestor violenţe sunt din ce în ce mai tineri şi aceste atacuri au făcut mai multe victime colaterale în ultimele săptămâni.

Săptămâna trecută, premierul suedez, Ulf Kristersson, a vorbit despre un sprijin din partea armatei pentru a pune capăt escaladării violenţei între bandele criminale.

Premierul a criticat „naivitatea şi inconştienţa care ne-au adus aici”: „Imigraţia iresponsabilă şi eşecul integrării ne-au condus în această situaţie”.

Anul trecut, Ulf Kristersson, aflat la conducerea Moderaţilor, a fost arhitectul unei apropieri fără precedent de extremă-dreapta care i-a permis să ajungă la putere. El este aliat în parlament cu partidul anti-imigraţie Democraţii Suediei, care însă nu au niciun ministru în guvern.

Anul trecut, în Suedia au fost înregistrate 391 de atacuri armate, dintre care 62 mortale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!