Trei bărbați din India și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a fost direcționată de aplicația Google Maps către un pod aflat în construcție. Incidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în districtul Bareilly, când vehiculul a căzut de pe podul neterminat în râul Ramganga, transmite sursa.
Podul fusese avariat de inundații cu luni înainte și se afla în reconstrucție, fără măsuri clare de avertizare. Șoferul taxiului și cei doi pasageri nu au observat la timp capătul podului din cauza întunericului. Accidentul a fost descoperit abia duminică dimineață, când sătenii au alertat autoritățile.
Familiile victimelor cer măsuri urgente de siguranță și investigarea circumstanțelor. Ancheta continuă, iar Google Maps se află sub scrutin pentru posibile erori.
Imagine: ilustrativă, sursă: https://tv8.md/2024/11/26/trei-barbati-au-murit-dupa-ce-google-maps-le-a-indicat-sa-traverseze-cu-masina-un-pod-aflat-in-constructie-din-india/270473